Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a reuşit să-i înfurie pe românii din Diaspora, care îi cer acum demisia. Acesta a declarat că, în perioadă concediilor, numărul urgențelor din spitale crește din cauza lor, acuzând românii din diaspora că vin să se trateze în România, în ciuda faptului că nu contribuie la bugetul de stat.
Federația asociațiilor de români din Europa e indignată de declarațiile făcute de Vasile Ciurchea, presedintele CNAS și îi cere demisia.
”Declarațiile președintelui Casei Naționale de Asigurari de Sănătate jignesc românii din diaspora sugerând că ei sunt doar niște paraziți pentru țară. Reamintim administrației de la București că românii din diaspora trimit foarte mulți bani în țara. Conform Bancii Naționale, numai în ultimii 10 ani s-au trimis în România 54 de miliarde de euro”, se arată într-un comunicat de presă al FADERE.
Vasile Ciurchea a declarat, săptămâna trecută, că în perioada concediilor, numărul urgențelor din spitale crește din cauza românilor din diaspora care vin să se trateze în România.
„Este o categorie de oameni care nu au asigurări nici în România, nici în străinatate, dar beneficiează de servicii în România. Vin în concediu și dacă facem o statistică vom vedea că numărul urgențelor crește în perioada iulie-august sau în perioada sărbătorilor. Românii din diaspora își rezolvă multe probleme medicale în urgență pentru că este mai ieftin în România decât în afara țării. În străinătate, dacă nu ai asigurare medicală, nu îți da nimeni niciun serviciu. Ți se dă doar urgența minimă astfel încât să nu mori”, a declarat Vasile Ciurchea pentru dcnews.ro.
Într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1”, președintele CNAS a oferit lămuriri cu privire la declarațiile făcute.
Vasile Ciurchea a declarat că nu a vrut ca prin afirmațiile sale să eticheteze vreo categorie de persoane, ci că doar a oferit o explicație tehnică.
”Nu a fost voba de nicio etichetare a unei categorii de persoane. Am explicat toate posibilitățile. Nu am jignit pe nimeni, nu am etichetat, nu a fost vreo intenție de a crea un prejudiciu vreunei categorii de persoane. Am prezentat tehnic ce se întâmplă cu fiecare categorie de persoane, asigurată sau neasigutrată. (…) Dacă cineva vine din afara și nu are asigurări medicale, primește doar servicii de urgență. Regret că o explicație tehnică a fost interpretat așa. Cei care vin în țară și nu au asigurări nici acolo, nici aici și au nevoie de un serviciu medical, primesc asigurările în urgență”, a declarat Ciurchea.