Știri România. Deșeuri expediate din Elveția în România. Miercuri, 31 august, în jurul orei 9.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român din județul Cluj.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, haine second hand, de la o societate comercială din Elveția pentru o firmă din judeţul Cluj.
România. TIR cu 11 tone de gunoaie din Germania, blocat la Nădlac II
În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 15,6 tone de haine second hand aflate într-o stare avansată de degradare.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau incomplete.
Gunoaie trimise din Germania, Belgia și Olanda în România, oprite la frontieră
Conform legislaţiei în vigoare, şoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta Anexa nr. 7 la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.
În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
România, groapa de gunoi a Europei? Sute de tone de deșeuri ilegale din Germania, oprite la graniță
Sursa: Poliția de Frontieră. ZiarulRomanesc.de