
Defecțiune la avionul Eurowings care zbura spre Londra: Un avion al companiei Eurowings a fost nevoit să revină de urgență la Hamburg, la scurt timp după decolare, din cauza unei defecțiuni la motor. Incidentul a declanșat mobilizarea serviciilor de intervenție, iar aeronava a fost dirijată înapoi spre aeroport.
Defecțiune la avionul Eurowings care zbura spre Londra. Aeronava s-a întors imediat după decolare
La bord se aflau peste 130 de persoane, iar pe aeroport a fost instituită alertă maximă, cu echipele de salvare pregătite pentru o eventuală situație critică. Potrivit BILD, aeronava a făcut cale întoarsă deasupra zonei Bremen și a intrat în procedura de aterizare de urgență.
Primele informații indică o defecțiune la unul dintre motoare — una dintre cele mai serioase probleme care pot apărea în timpul zborului. Din fericire, pilotul a acționat conform procedurilor, și-a păstrat calmul și a direcționat avionul către cel mai apropiat aeroport.
Citiți și: Avion prăbușit, 260 de morți: discuția halucinantă din cabina piloților
Până în acest moment nu au fost raportate persoane rănite. Cu toate acestea, autoritățile subliniază că situația a fost deosebit de gravă, iar reacția rapidă a echipajului ar fi putut preveni o tragedie.
După aterizarea în siguranță, în jurul orei 14:28, avionul a fost imobilizat pe platforma aeroportului și securizat de pompieri. Aeroportul a rămas închis, iar toate sosirile și plecările au fost suspendate până la noi ordine.
