De la egal la egal și tot la Frankfurt. Convingerea multora că politicienii români nu mai au altceva de făcut în dulceața verii electorale decât să se tot lase filmați prin stadioanele din Germania a fost, iată, pusă la grea încercare. Acolo unde succesul echipei naționale de fotbal a permis exersarea la comun a emoției care a dat optimism, curaj, chiar și multă energie, deputatul liberal Cristian Tudor Băcanu și-a dat jos tricoul de fan al băieților lui Iordănescu, și-a pus cravata, asortată la costum și a dat o binemeritată încredere pentru „Rumänien stellt sich vor” (România se prezintā), vorbind coerent și cu șarm, într-o engleză impecabilă, unui auditoriu, ales pe sprînceană și format din crema afacerilor, băncilor și mass-mediei din Frankfurt.
De la egal la egal și tot la Frankfurt
Astfel nemții s-au bucurat de prezența unui politician care, la mai puțin de 24 de ore de la egalul de pe stadionul din Frankfurt, a coborât din tribună și și-a făcut bine treaba la o iscusit aranjată întâlnire de business. La invitația Consulatului General al României de la Bonn, mai multe firme românești au urcat la etajul 27 al unui zgârie nori din același oraș și s-au întânit cu reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie din Landurile Palatinat și Hessen.
Albrecht Hornbach, Consulul General Onorific al României, președintele CCI din Palatinat și proprietar al lanțului de magazine de bricolaj care-i poartă numele, a fost prezent, însoțit de Volker Scherer și Kai von Linden. Sistemul Cameral din Frankfurt a fost reprezentat la vârf de Jürgen Ratzinger și Paul Schmitz, ambii buni cunoscători ai realităților economiei românești.
Grup de firme reprezentate de un român
DAK Gesundheit, corporație de drept public a sistemului de asigurări de sănătate a fost reprezentată de Markus Heuser iar românul Vasile Antal (foto jos) și-a reprezentat grupa de firme care este un actor semnificativ pe piața muncii din Frankfurt nu doar pentru diasporenii noștri.
Werner Braun, președinte al Clubului economic german din Brașov (foto jos) a etalat nevoia parteneriatelor comerciale viabile și a dat ca exemplu firme românești de succes precum food point. Adrian Staicu și Ana Nechifor au prezentat grupul de firme Teaha și o creație nouă, denumită sugestiv Dynamikraft, o firmă românească de ultimă generație care se sprijină ingenios pe IA și a uimit auditoriul.
Prezent ambasadorul României de la Berlin
Doamna Adriana Stănescu, ambasadorul României de la Berlin, a mulțumit celor prezenți și a invitat investitorii să vină mai des prin România. Gazda, titulară a postului de radio Frankfurt, a mai multor licențe radiofonice, a fost Eike Knall, născut la Sighișoara, experimentat în looping-uri spectaculoase indiferent de condițiile atmosferice, fiind chiar și pilot. Knall a pus micii la frigare pe propria-i terasă (video jos) și a servit vinurile alese ale domeniilor Averești, reprezentate cu generozitate de Rareș Florea. Knall a avut noroc de vremea bună…
Să nu-ți vină să crezi cu câtă poftă savurau bancherii din Frankfurt mititeii, gâlgâiau vinul de bună calitate și cum mai sfârâiau gratarele… Uimitoare eficiența demersului de diplomație economică gândit și executat în timp record de prof. Dan Moraru, ani buni de zile atașat economic la Berlin și astăzi șeful misiunii României din Bonn.
Deci se poate ca România să nu aibe atașat economic la Berlin, postul fiind și în 2024 vacant, de fapt în întreaga Germania neexistând astfel nimeni care să mai facă oficial, în numele și pentru București, demersuri de diplomație economică? Sub pretextul, cum că n-ar fi bani?! Pe bune? Iată că se poate și așa, pentru că același „Herr Professor Moraru”, cum i se adresează nemții, continuă să-și facă treaba, evident că bine. Demn de știut!
un articol de dr. Alex Todericiu, Viena