Joi, 7 ianuarie, premierul Dacian Cioloş vine în Germania, unde se va întâlni cu Angela Merkel şi comunitatea românească.
Vizita de lucru de la Berlin are mai puţin un caracter economic şi se va axa în special pe întărirea relaţiilor bilaterale şi clarificarea unor obiective comune ale agendei europene, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
„Sunt subiecte care au fost în discuţie în această lună şi la Consiliul European, cele legate de migraţie, politică externă. Va fi o dimensiune mai redusă în ceea ce priveşte afacerile, pentru că acum două săptămâni a fost un forum româno-german de afaceri, la care a participat vicepremierul Borg.
De asemenea, pregătim o strategie de a intra în contact cu mediile de afaceri din landurile germane, aşa încât această vizită ne înscrie într-un acord-cadru mai larg. E bine să existe aceasta întâlnire cu cancelarul, pentru ca apoi să putem detalia pe celelalte componente ale mediului de afaceri în perioada imediat următoare”, a spus Dan Suciu.
Întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania va avea loc seara, la Ambasada României de la Berlin.
În delegaţia condusă de premierul Dacian Cioloş vor fi prezenţi ministrul de externe român, Lazăr Comănescu, şi şeful Cancelariei executivului de la Bucureşti, Ioan Dragoş Tudorache.