După Merkel, sosește un alt sprijin important pentru românii din Germania. Dacian Cioloș, președintele Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), europarlamentar, liderul grupului Renew Europe, a cerut și a obținut o dezbatere în parlamentul European cu privire la exploatarea românilor în Germania.
„Am cerut astăzi – și a fost aprobată de Conferința Președinților din Parlamentul European – o dezbatere urmată de votul pe o rezoluție despre situația muncitorilor sezonieri.
Problemele lucrătorilor sezonieri români din Germania au scos la iveală o situație existentă de mai mulți ani în Uniune, dar care nu a fost abordată până acum unitar la nivel european.
În condițiile în care nu avem aceleași standarde la nivel european în ceea ce privește condițiile de muncă și condițiile sociale ale lucrătorilor sezonieri, acestea s-au aplicat arbitrar, iar de aici până la abuzuri punctuale a fost doar un pas.
Nu putem doar să vorbim populist despre problemele acestor oameni, trebuie să găsim soluții.
E nevoie de norme clare la nivel european privind contractele muncitorilor sezonieri, drepturile lor sociale și condițiile în care își desfășoară munca atât în domeniul agriculturii, cât și al construcțiilor, turismului sau serviciilor sociale.
Prin urmare, primul pas pe care l-am făcut a fost să solicit o dezbatere în Parlamentul European pe acest subiect, care va avea loc pe 17-19 iunie, pentru a vedea ce putem face și care sunt cele mai bune soluții pentru a rezolva aceste probleme. Este o temă pe care colegul meu Dragoș Pîslaru a pus-o pe agenda Comisiei de muncă din PE încă din 30 aprilie și acum o putem transforma într-o dezbatere amplă.
Rezoluția Parlamentului va trebui să conțină problemele de mobilitate ale muncitorilor, o mai bună coordonare între statele membre, drepturi sociale egale, o implementare riguroasă a legislației în vigoare, coordonarea cu partenerii sociali din țările gazdă și necesitatea unor campanii de informare asupra drepturilor pe care acești oameni le au.”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa.