Curtea Constituțională a României (CCR) a decis renumărarea voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale, după o ședință care a durat două ore. Hotărârea vine în urma unei contestații depuse de Cristian Terheș, care a semnalat posibile fraude în legătură cu voturile obținute de Elena Lasconi. În schimb, o altă contestație, înaintată de Sebastian Popescu, care acuza nereguli atribuite candidatului Călin Georgescu, a fost respinsă de judecători. Discuțiile pe această temă vor continua mâine, când Curtea Constituțională va analiza în detaliu situația. (Continuă după fotografie)
Renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale
CCR a amânat o decizie pe cele două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de candidații Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Judecătorii Curții au dispus renumărarea tuturor voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidențiale pentru a elimina orice suspiciune de fraudă. În total, peste 9,2 milioane de voturi au fost înregistrate. Pe primul loc s-a clasat Călin Georgescu, cu peste 2,1 milioane de voturi, urmat de Elena Lasconi, care a obținut 1,7 milioane de voturi. Marcel Ciolacu s-a situat pe locul al treilea, la o diferență de doar 2.740 de voturi față de candidata USR.
Curtea Constituțională poate anula alegerile dacă se constată fraude
Cererile depuse de Sebastian Popescu și Cristian Terheș au solicitat anularea alegerilor prezidențiale din primul tur, desfășurate pe 24 noiembrie 2024. Acestea au fost înregistrate oficial miercuri la Curtea Constituțională. Sebastian Constantin Popescu, candidat al Partidului Noua Românie, a obținut în primul tur 14.502 voturi (0,15%), în timp ce Cristian Terheș, reprezentând Partidul Național Conservator Român, a primit 95.782 voturi (1,03%).
Conform Legii 37/2004 privind alegerea președintelui României, Curtea Constituțională poate anula alegerile dacă se constată fraude care ar putea modifica atribuirea mandatului sau ordinea candidaților calificați pentru turul al doilea. În cazul unei anulări, scrutinul va fi repetat în a doua duminică de la data anulării.