Știri Germania – Cumpărarea unei locuințe este mai ieftină decât închirierea – O spune un studiu realizat în Germania, privind costurile locuințelor. Astfel, au fost examinate costurile locative ale proprietarilor și comparate cu ale chiriașilor. Autorii au dezvoltat și scenarii asupra evoluțiilor viitoare ale ratei dobânzii și asupra impactului asupra accesibilității caselor.
>>> Germania – Google Maps trimite sute de mașini în capcane scumpe
Cumpărarea unei locuințe este mai ieftină decât închirierea
Studiul privind costurile locuinței concluzionează că în 328 din 401 de districte din Germania a deține o locuință este mai ieftin decât a o închiria. Unul dintre rezultatele studiului arată că deși costurile pentru achiziționarea unei locuințe au crescut semnificativ în ultimul an, este oricum mai avantajos să fii proprietar. Avantajele se văd mai bine în zona celor șapte mari orașe: Berlin, Düsseldorf, Frankfurt, Hamburg, Köln, Munchen și Stuttgart.
>>> Fiori la 100 de metri înălțime – Cel mai lung pod suspendat din Germania a fost deschis
Un nou avantaj de cost în comparație cu chiriașii
Autorii studiului au ajuns la concluzia că imobilele rezidențiale din Germania sunt una din cele mai stabile clase de active în comparație cu alte țări. În ciuda evoluțiilor actuale, imobiliarele ar proteja investitorii mai bine decât alte forme de investiții. În plus, în urma inflației, sunt de așteptat noi creșteri ale prețurilor de închiriere, care ar duce la un nou avantaj de cost pentru proprietarul ocupant.
>>> Ce să știe toți salariații și pensionarii despre asigurarea de îngrijire pe termen lung „Pflegeversicherung”. Cu atât vei plăti mai mult, de la 1 iulie 2023
Dacă ratele inflației scad semnificativ în a doua jumătate a anului 2023, așa cum se pronunță experții. costurile de ocupare din partea proprietarului ar urma să scadă din nou, în timp de chiriile vor continua să crească.
>>> Austriecii își bagă banii din nou în carnete de economii, luna august aduce aceste modificări la bănci
Chiriile medii în Germania
Cu chirii medii pentru apartamente de 17,61 euro pe metru pătrat, Berlinul este al doilea cel mai scump oraș din Germania, după München. În 2022, oricine avea la dispoziție 946 de euro lunar a trebuit să cheltuiască în medie 643 de euro doar pe chirie și costuri cu energia. Peste 3 milioane de gospodării plătesc mai mult din 40 la sută din venitul net pe chirie și costuri de încălzire. Pentru alte 4,3 milioane de gospodării, aceste costuri au fost între 30 și 40%. Se presupune că în Germania sunt în prezent circa 21 de milioane de gospodării în care oamenii trăiesc cu chirie.
>>> Aplicați acum pentru ajutorul pentru locuință: iată ce venituri trebuie să aveţi
Sursa: accentro.de, asscompact.de, ZiarulRomanesc.de