Sari la conținut

Cum și-a câștigat libertatea un român introdus în carantină după ce s-a întors din Germania

23/06/2020 16:37 - ACTUALIZAT 16/11/2020 11:50

Bărbatul este din comuna Poienile de Sub Munte, județul Maramureș. În data de 13 iunie 2020, după ce s-a întors din Germania, a fost verificat de autoritățile române care au decis să-l introducă în carantină instituționalizată după ce nu a respectat măsură autoizolării.

El a contestat în instanță această decizie și în data de 18 iunie a obținut printr-o ordonanță președințială să nu mai fie ținut în carantină instituționalizată. Hotărârea Judecătoriei Baia Mare poate fi atacată cu apel.

Unul dintre motive luate în considerare de către magistrații Judecătoriei Baia Mare a fost acela că românul este administrator și angajat al unei firme care are contracte în domeniul forestier cu Müller, o societate comercială din Germania.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a dat în judecată Direcția de Sănătate Publică Maramureș, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al județului Maramureş.

El a fost și amendat de polițiștii pentru că i-ar fi înjurat pe oamenii legii atunci când l-au sancționat pentru nerespectarea măsurii de autoizolare. A susținut că polițiștii nu puteau să dispună carantinarea, ci doar să-l amendeze.

Potrivit hotărârii judecătorești, maramureșeanul a făcut dovada că a lucrat în Germania și că îndeplinește dispozițiile art. 1 pct. 6 lit. k) din Anexa 2 a Legii 394/2020 care stipulează că „angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național”.

Astfel, el trebuia să fie exceptat de la măsura autoizolării, respectiv a carantinei instituționalizate de 14 zile. A prezentat și o adeverință medicală prin care se atesta că este clinic sănătos. Mai mult, Direcția de Sănătate Publică i-a menționat în mod eronat CNP-ul în documente.

Judecătorul a mai constatat că în 16 iunie 2020, data la care bărbatul a făcut acțiune de chemare în judecată, nu mai erau aplicabile dispozițiile legale privind autoizolarea sau carantinarea pentru că Guvernul României aprobase încetarea stării de urgență și intrarea în stare de alertă.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc