Sari la conținut

Cum afectează valul Omicron Germania? Situaţia din spitale, când vor fi relaxate restricţiile

Etichete:
19/01/2022 15:03 - ACTUALIZAT 08/09/2023 09:33
omicron germania

Omicron în Germania. Infecțiile cu Covid explodează în Germania, dar cum afectează valul actual, declanşat de varianta Omicron, oamenii și care este imaginea din spitale?

Germania a raportat miercuri 112.323 de infecții cu Covid-19 în ultimele 24 de ore. Este cel mai mare număr de la începutul pandemiei. În aceeași perioadă au fost 239 de decese legate de Covid.

Ministrul Sănătății din Germania, Karl Lauterbach, a declarat că numărul real de infecții ar putea fi dublu față de cifrele oficiale.

Incidența pe şapte zile a fost, de asemenea, un record, de 584,4 infecții la 100.000 de persoane.

Citiţi şi: Explozie de noi infecții în Germania, peste 100.000 de cazuri într-o zi, pentru prima dată de la începutul pandemiei

Omicron în Germania. Situația din spitale

Datele inițiale arată că varianta Omicron tinde să provoace boli mai ușoare decât variantele anterioare și, prin urmare, mai puține internări în spital. În acest moment, autoritățile germane spun că cei mai mulţi pacienți cu Covid din spitale sunt nevaccinați.

Raportul Institutului Robert Koch de miercuri spunea că incidența spitalizărilor Covid a fost de 3,34 la 100.000 de persoane – o ușoară creștere față de vineri, când incidența spitalizărilor pe 7 zile a fost de 3,24 la 100.000 de persoane. Pentru grupa de vârstă peste 60 de ani, rata de spitalizare este de 5,21 la 100.000 de persoane.

Pentru comparație: pe 23 noiembrie, numărul pacienților cu Covid de orice vârstă în spitalele germane era de aproximativ 5,6 la 100.000 de rezidenți.

Citiţi şi: Ce-a putut să spună cancelarul Olaf Scholz despre cazul Djokovic

Omicron în Germania. Situația din secţiile de Terapie Intensivă

Registrul de terapie intensivă DIVI a arătat marți că 2.664 de pacienți cu Covid-19 se aflau în unitățile de terapie intensivă din Germania, cu 1.629 de persoane care au primit tratament de ventilație.

Dar medicii avertizează că este încă prea devreme pentru a spune cum va afecta valul Omicron pe deplin spitalele din Germania.

„În acest moment, încă nu putem desluși valul Omicron în unitățile de terapie intensivă”, a declarat Gernot Marx, președintele Asociației Interdisciplinare Germane pentru Terapie Intensivă și Medicină de Urgență.

Șeful registrului de terapie intensivă DIVI, Christian Karagiannidis, a spus că nu se așteaptă la o creştere rapidă a numărului de pacienți la terapie Intensivă.

În cazul Delta, aproximativ unu din cinci pacienți cu Covid care au venit la spital au avut nevoie de terapie intensivă. Experții cred că în cazul Omicron este vorba despre un pacient din zece.

Omicron în Germania. Sunt infectaţi în principal tinerii

În prezent, în Germania sunt infectate în principal persoanele mai tinere, cu o mulțime de contacte. La această grupă de vârstă, riscul de îmbolnăvire severă este mult mai mic.

 „În prezent, observăm o răspândire a Omicron în grupele de vârstă mai tinere și nu încă la cei peste 60 de ani”, a spus Karagiannidis.

Autoritățile sunt îngrijorate de faptul că prea multe persoane se infectează în același timp. Asta poate duce la îmbolnăvirea persoanelor vulnerabile și la o criză datorată lucrătorilor nevoiţi să intre în concediu medical.

Citiţi şi: Noi restricții în Germania, ianuarie 2022. Deciziile guvernului

Omicron în Germania. Restricțiile devin mai greu de justificat

Este o situație dificilă pentru politicienii germani. Vor să protejeze cât mai mulți oameni de boli grave și să prevină suprasolicitarea spitalelor.

Dar dacă se spune că o variantă este mai puțin agresivă decât variantele anterioare, restricțiile devin mai greu de justificat.

Germania are deja măsuri stricte în anumite locuri. Printre ele, regulile 2G-plus care înseamnă că intrarea în multe locuri publice este posibilă doar pentru persoanele care sunt vaccinate/recuperate şi prezintă un test actual sau sunt vaccinați cu doza booster.

Între timp, cancelarul Olaf Scholz continuă să facă eforturi pentru vaccinarea obligatorie.

Citiţi şi: Carnavalul amână vaccinarea obligatorie

Când ne putem aștepta ca Germania să relaxeze regulile?

Asta este încă puțin neclar. Experții se așteaptă în continuare la incidențe mari în ianuarie și februarie.

„Pe baza datelor din alte țări și a măsurilor noastre din Germania, acest val s-ar putea termina în una sau două luni”, a spus virusologul Jonas Schmidt-Chanasit. „În plus, există o puternică sezonalitate a virusului începând cu primăvară.”

Ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, a spus de curând că vârful valului Omicron din Germania va fi probabil atins la jumătatea lunii februarie.

Astfel, momentul pentru o nouă discuție despre restricţii ar fi „primăvara – după încheierea valului Omicron”.

Unii politicieni au cerut deja o strategie diferită.

Premierul de stat al Bavariei, Markus Söder, a declarat pentru Münchner Merkur: „Omicron nu este Delta. Aceasta înseamnă că trebuie să adaptăm cu precizie regulile care sunt absolut necesare, dar și proporționale.”

Sursa: Institutul Robert Koch (RKI)

Continuați să citiți în Ziarul Românesc