Sari la conținut

Criză de ciobani în România, fermierii vor angajați din străinătate. ”Să vină din Vietnam și Sri Lanka, dacă ai noștri pleacă în diaspora”

Etichete:
16/01/2020 08:43 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:42

Crescătorii de animale se confruntă cu o criză a forței de muncă fără procedent. Lipsa angajaților din domeniul zootehnic ar putea fi rezolvată însă cu ajutorul angajaților din afara țării chiar în viitorul apropiat. Fermierii au primit promisiuni de la oficialii din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale că problema va fi soluționată curând, scrie agrointel.ro.

 „De la București ne-au zis că vor aduce străini care ne vor ajuta în ferme”, spune un fermier din județul Iași, potrivit www.bzi.ro. Asta speră și fermierii care spun că din cauza lipsei de personal au vândut o parte din animale și vor continua să facă asta dacă nu primesc ajutoare.

Problemele privind angajații din domeniul zootehnic au fost discutate la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) de către cei care se confruntă cu această situație. Cei mai afectați sunt crescătorii de animale care susțin că au nevoie de ciobani, angajați necalificați sau chiar și ingineri.

„Mulți colegi din țară au probleme, nu găsesc angajați, am pus pe masă și problema asta. De la București ni s-a promis că în martie-aprilie cel târziu vom avea angajați străini în ferme. Pentru cei care au oi ar fi nevoie de vreo o mie de persoane. Mai sunt și ceilalți fermieri, cu ferme de vaci sau capre, care au nevoie”, a declarat Mihai Apreotesei, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Iași.

Cei mai afectaţi de lipsa forţei de muncă sunt crescătorii de ovine. Aceştia spun că în ultimii ani nu au mai găsit ciobani, chiar dacă le-au oferit salarii bune şi condiţii de munca decente, cu cazare. Speră acum să poată găsi angajaţi din Vietnam şi Sri Lanka. „Dacă vor să vină, îi angajam. Acum nu se mai găsesc ciobani tineri. Nu mai vor să vină să muncească. Li se pare că e grea munca. Dacă vin, stau câteva zile, iau banii şi apoi pleacă cu ei la birt să-i bea”, a declarat Petru Omusoru, cioban din zona Movileni, care deţine aproape 500 de oi.

Crescătorii de ovine din Iaşi mai spun că le oferă angajaţilor, chiar şi dacă provin din Asia, salariul minim pe economie, cazare gratis şi 3 mese pe zi.

Unul dintre crescătorii de ovine din județul Iași de aproape 5 ani se confruntă cu lipsa ciobanilor. Toți ciobanii care au lucrat în ferma lui au plecat în străinătate pentru salarii mai mari

„Eu am nevoie de unu-doi ciobani. Am avut 500 de oi, am rămas cu 300. Dacă nu găsesc până la Paște ajutoare, vând tot. Avem nevoie să înceapă munca în ferme, altfel vindem tot și ne găsim altă ocupație. Spun că în străinătate sunt plătiți mai bine. Dar am și eu rude acolo și știu cum stă treaba, nu e așa de bine pentru toți. Eu le plătesc și un salariu mai bun, numai să vină să muncească, să-i învăț ciobănie”, spune fermierul.