Critici la adresa fostului cancelar al Germaniei, Angela Merkel. Conservatorul german Wolfgang Schäuble, emblematic ministru de finanţe al Germaniei în timpul crizei financiare din Grecia, o critică aspru pe Angela Merkel, care nu se numără, în opinia lui, printre „marii cancelari”, şi îşi exprimă regretul pentru „erorile” şi „orbirea” cu privire la Rusia.
„Trebuia să fim mai puţin aroganţi, dar mai credibili pe plan european”, apreciază Schäuble, în vârstă 80 de ani, în cotidianul economic Handelsblatt.
Merkel nu-și regretă absolut deloc politica energetică. „Rusia a fost un furnizor de încredere”
„Germania este în continuare ţara cea mai puternică din Europa pe plan economic. (…) Aceasta înseamnă să faci să meargă afacerea comună, uneori să dai exemplu, dar nu să te arunci în acţiune singur, fără să te consulţi” cu alţii, subliniază Schäuble, într-o aluzie la actualul cancelar federal german Olaf Scholz, criticat pentru lipsă de concertare cu partenerii săi europeni.
Critici la adresa fostului cancelar al Germaniei
Wolfgang Schäuble, membru al Bundestag din 1972, o critică aspru şi pe Angela Merkal, care a părăsit puterea în Germania în urmă cu aproape un an.
Acest rival istoric al fostei lidere din cadrul Uniunii Creştin-Democrate (CDU) face astfel o listă de „mari cancelari”, pe care figurează Konrad Adenauer, Willy Brandt şi Helmut Kohl.
Prin urmare, Angela Merkel nu-şi are locul pe această listă? Lista „este deocamdată închisă”, spune Wolfgang Schäuble, adăugând totodată că „este posibil să fie încă prea devreme pentru o apreciere definitivă”.
„Nu îmi voi cere scuze”. Merkel nu vede nicio vină în politica ei față de Rusia
„Însă, remarcabil este că ea (Merkel) nu poate nici acum să spună, în ceea ce priveşte Rusia, că noi am făcut erori”, îi reproşează el Angelei Merkel, care, după declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, nu şi-a făcut mea culpa cu privire la aranjamentele ei cu regimul lui Vladimir Putin.
Regretele lui Schäuble
Fostul ministru al apărării şi fosta succesoare a Angelei Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer, „a spus-o pe bună dreptate: sunt atât de furioasă pe noi”, continuă Schäuble. „Nu doream să vedem adevărata natură a regimului rus”, îşi exprimă regretul fostul ministru.
„Aceasta este valabil pentru toată lumea. Când eu eram ministru de interne (…) aş fi putut să mă uit la ce făcea Rusia în Cecenia” în numele luptei împotriva islamismului, deplânge el.
„Sau să-l ascultăm pe preşedintele polonez de la acea vreme, Lech Kaczynski: după invadarea Georgiei de către Rusia (în 2008), el atenţionase: ‘Întâi Georgia, apoi Ucraina, apoi Republica Moldova, apoi ţările baltice şi apoi Polonia’. El a avut dreptate”, constată Schäuble.
Merkel, în favoarea colaborării Germaniei cu Rusia pentru producerea de vaccinuri anti-Covid 19
Fostul ministru german, criticat în timpul crizei din Grecia pentru intransigenţa faţă de Atena, îşi exprimă de asemenea rezervele cu privire la gazoductele controversate Nord Stream 1 şi 2, „pe care noi am încercat să le facem să treacă împotriva tuturor altor europeni şi împotriva americanilor”.
„Am considerat întotdeauna că Nord Stream 1 şi 2 erau o eroare. Şi am spus-o în calitate de membru al guvernului federal, chiar dacă aceasta nu suscita entuziasmul”, susţine Wolfgang Schäuble.
Sursa: AFP. Agerpres. ZiarulRomansc.de