
Copil de opt ani dispărut de cinci zile: Suspans, teamă și speranță – acestea sunt emoțiile care domină orașul german Güstrow, unde de câteva zile se desfășoară o amplă operațiune de căutare a lui Fabian, băiețelul de doar opt ani, dispărut fără urmă. După ce câinii special antrenați au detectat un posibil indiciu în zona lacului Inselsee, scafandrii au început marți dimineață să cerceteze apele reci ale lacului, în speranța de a găsi o urmă clară.
UPDATE: Băiatul a fost găsit mort. Detalii aici: Tragedie teribilă în Germania: Fabian, băiatul de 8 ani dispărut de câteva zile, a fost găsit mort, trupul său a fost descoperit în pădure

Scafandrii, în căutarea unui adevăr dureros
În jurul orei 9:30, mai multe echipaje de poliție și pompieri au ajuns la locul presupusei descoperiri. Un scafandru a pornit cu o barcă dotată cu sonar de ultimă generație, pentru a scana zona unde câinii de căutare au reacționat în cursul zilei de luni. Alte șase cadre de intervenție din cadrul pompierilor din Rostock cercetează sistematic fundul lacului, într-un perimetru de aproximativ 500 de metri, unde vizibilitatea sub apă nu depășește patru metri.
Orice detaliu suspect este imediat marcat cu o geamandură, iar speranțele sunt amestecate cu teama de cel mai rău deznodământ. „Din punct de vedere uman, mi-aș dori ca acei câini să se fi înșelat complet”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Florian Müller, adăugând totuși: „Trebuie să fim realiști – este posibil să găsim urme care indică descompunerea, exact ceea ce aceste animale sunt antrenate să detecteze.”
O dispariție misterioasă care ține Germania cu sufletul la gură
Căutările pentru micuțul Fabian au început vineri seara, la ora 20:30, după ce mama sa a anunțat că băiatul nu s-a mai întors acasă. Potrivit informațiilor din presa germană, părinții copilului sunt despărțiți, iar weekendurile le petrecea de obicei la tatăl său, în localitatea Zehna, aflată la sud de Güstrow. Inițial, polițiștii au crezut că băiatul s-a îndreptat spre casa tatălui – ipoteză acum pusă sub semnul întrebării.
De sâmbătă, zeci de echipaje de poliție și câini de urmă au scotocit împrejurimile: stația de autobuz din apropierea casei tatălui, pădurile din jur, dar și zonele industriale părăsite de la periferia orașului. Duminică, anchetatorii au mobilizat aproape 200 de persoane – polițiști, pompieri, voluntari, prieteni și rude – într-o operațiune impresionantă de căutare.
Citiți și ► Germania: Atac cu cuțitul într-o școală. O persoană grav rănită
Primul indiciu concret: semnalul câinilor la lacul Inselsee
Luni după-amiază, patru câini specializați în detectarea cadavrelor au reacționat independent în același punct al lacului. Unul dintre ei a fost transportat pe o barcă, iar ceilalți trei au confirmat semnalul ulterior. Totuși, poliția avertizează că indiciul nu este o dovadă certă: în zonă există și alte cazuri de persoane dispărute, printre care un om al străzii dat dispărut cu ani în urmă.
Tatăl lui Fabian, copleșit de durere și neputință
Într-un interviu acordat televiziunii RTL, tatăl copilului, Matthias R., a vorbit despre calvarul pe care îl trăiește: „Nu mai pot dormi. Stau pe canapea, noapte de noapte, așteptând să se deschidă ușa și să-l văd intrând. Mă simt gol, neajutorat, rupt de tot.” Cu vocea frântă, a adăugat: „Speranța moare ultima. Tot ce-mi doresc este să-l aud spunând: «Mamă, tată, m-am întors acasă.»”
Presa germană a relatat că poliția continuă interogatoriile în rândul colegilor și prietenilor copilului. Unele surse au menționat că Fabian ar fi avut probleme la școală, dar nu este clar dacă ar fi fost vorba despre un caz de mobbing (hărțuire).
Comunitatea din Güstrow, unită în așteptare și rugăciune
Locuitorii din Güstrow aprind lumânări și aduc flori în fața școlii unde învăța Fabian. Pe rețelele de socializare, sute de oameni și-au exprimat sprijinul, unii organizând grupuri de voluntari pentru a continua căutările și după apusul soarelui. Poliția face apel la oricine deține informații despre copil să sune la numărul 03843/2660 sau să contacteze cea mai apropiată secție.