
Medicii l-au declarat mort, copil găsit respirând la morgă – Puține povești par atât de greu de crezut. Un copil de numai 18 luni a fost declarat mort de medici după un grav accident, iar familia începuse deja să trăiască drama pierderii lui. Ceea ce s-a întâmplat însă câteva ore mai târziu avea să provoace șoc în rândul polițiștilor, al personalului medical și al anchetatorilor, care încearcă acum să stabilească exact cum a fost posibilă o asemenea eroare.

Copilul a fost găsit respirând în camera frigorifică la morgă
Incidentul a avut loc în statul american Arizona. Vincent Lorenzo Fiordilino, un băiețel de 18 luni, a fost scos inconștient din piscina unei locuințe, în urma unui apel la serviciul de urgență 911. Polițiștii ajunși primii la fața locului au început imediat manevrele de resuscitare, iar copilul a fost transportat de urgență la Mercy Gilbert Medical Center.
După aproximativ o oră, medicii au declarat decesul copilului. Totuși, potrivit documentelor poliției făcute publice ulterior, doi agenți au observat în repetate rânduri semne care păreau să indice că micuțul încă respira. Unul dintre medici le-ar fi răspuns: „Faceți-vă voi treaba și lăsați-mă pe mine să-mi fac treaba. Am făcut medicina cu un motiv.” Aproximativ cinci ore mai târziu, când echipa medicului legist a ajuns în camera frigorifică a spitalului, copilul a fost găsit respirând și a fost transportat cu elicopterul la un alt spital.
Copilul a supraviețuit, iar cazul este acum anchetat
Vincent a supraviețuit și a fost externat după mai multe luni de tratament, însă va avea nevoie de recuperare intensivă și monitorizare medicală permanentă. Familia a deschis o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi costurile îngrijirilor medicale, descriindu-l drept „luptătorul nostru miraculos”.
Între timp, cazul a declanșat mai multe anchete. Spitalul a anunțat că a efectuat o analiză internă completă și că va modifica procedurile după această situație pe care a descris-o drept „sfâșietoare”. Avocatul medicului implicat susține că există mult mai multe detalii medicale decât cele cunoscute publicului și că ancheta va clarifica desfășurarea exactă a evenimentelor.
Vezi și: Epidemia se agravează. Peste 1.500 de cazuri și aproape 500 de morți, virusul continuă să se răspândească
Părinții riscă să fie trimiși în judecată
Ancheta nu se limitează însă la activitatea personalului medical. Poliția din Gilbert a recomandat punerea sub acuzare a părinților pentru neglijență, după ce investigațiile au arătat că micuțul ar fi putut ajunge nesupravegheat în piscină. În documentele anchetei se mai menționează că în locuință exista un miros puternic de marijuana, iar procurorii din comitatul Maricopa analizează dacă vor formula acuzații.
Potrivit documentelor poliției, relatărilor Associated Press și informațiilor publicate de CBS News, NBC News și The Guardian, specialiștii în medicină legală subliniază că asemenea cazuri sunt extrem de rare. Experții explică faptul că declararea decesului presupune confirmarea absenței activității cardiace, respiratorii și neurologice și că situații de acest tip indică fie o eroare umană, fie o deficiență gravă de protocol.
