
Poliția germană a oprit duminică seara, pe autostrada A1, în zona Bremen, un șofer de camion în vârstă de 31 de ani, cetățean român, în urma unui control de rutină care a scos la iveală o listă amplă de încălcări grave ale legislației rutiere. Autoritățile au deschis o anchetă oficială, suspectând că bărbatul ar fi condus fără odihnă pe distanțe foarte lungi, traversând mai multe state europene.

Echipajele Poliției Rutiere au observat ansamblul de tip TIR în jurul orei 21:25, atrăgând atenția printr-un stroboscop galben interzis, montat în partea frontală a vehiculului. În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul depășise semnificativ timpii legali de conducere, încălcând regulile privind perioadele de odihnă obligatorii.
Viteză excesivă și cardul de șofer al unui conațional
Controlul a continuat într-o parcare pentru camioane din Hemelingen, unde polițiștii au descoperit noi nereguli. Lipsa unei securizări a tahografului a fost una dintre probleme, iar analiza datelor a indicat mai multe depășiri de viteză, inclusiv un vârf de 110 km/h, mult peste limita permisă pentru un camion.
Șoferul a susținut că transportul se desfășura în regim de echipaj cu doi conducători, însă al doilea șofer nu se afla la fața locului. În cabină, polițiștii au găsit o a doua cartelă de șofer, emisă pe numele unui conațional. Conform datelor preliminare, bărbatul ar fi folosit cardul altei persoane, efectuând curse succesive din Germania spre Luxemburg, Franța și Spania, apoi înapoi prin Franța și Luxemburg, fără pauze corespunzătoare.
Citiți și ► Șofer român, prins cu acest dispozitiv instalat în camion. „Este ilegal”
Ancheta este în desfășurare
Poliția a deschis proceduri penale și contravenționale, iar șoferul a fost obligat să achite o garanție de 1.000 de euro. Totodată, autoritățile i-au interzis continuarea deplasării timp de nouă ore, pentru a preveni un posibil pericol major pentru siguranța rutieră. Ancheta vizează atât falsificarea datelor de conducere, cât și punerea în pericol a traficului.
