
A fost Epstein agent al Rusiei? Publicarea a peste trei milioane de documente din așa-numitele dosare Epstein a reaprins una dintre cele mai sensibile ipoteze legate de finanțistul american: posibilitatea ca acesta să fi lucrat, ani la rând, în interesul Rusiei. E-mailuri, mesaje interne și corespondență cu oficiali ruși indică legături repetate cu Moscova, inclusiv referințe explicite la contacte cu Vladimir Putin, chiar și după condamnarea sa din 2008 pentru infracțiuni sexuale. Un e-mail din septembrie 2011 arată că Jeffrey Epstein avea programată o întâlnire directă cu Vladimir Putin, un fapt ieșit din comun pentru un finanțist american condamnat penal, care sugera acces la cel mai înalt nivel al puterii de la Kremlin.
A fost Epstein agent al Rusiei? Documente explozive și nume de prim rang
Potrivit materialelor făcute publice de Departamentul de Justiție al SUA, arhiva include aproximativ 1.056 de documente în care este menționat Vladimir Putin și peste 9.000 de referințe directe la Moscova. E-mailurile lui Jeffrey Epstein conțin solicitări de zboruri pentru tinere din Rusia către Paris și New York, dar și oferte explicite, precum mesajul din 2012 în care erau propuse „două fete ruse, de 21 și 24 de ani”, pentru întâlniri cu persoane influente.
Un schimb de mesaje din 2010 arată cum Epstein îi scria prințului Andrew că are „o prietenă rusoaică, frumoasă și de încredere”, potrivită pentru o cină privată. Aceste documente sugerează că recrutarea femeilor din Rusia era o practică constantă, nu un episod izolat, iar scopul ar fi depășit cu mult satisfacerea capriciilor personale ale unor elite occidentale.
Amenințări, bani și invocarea FSB
Unul dintre cele mai tulburătoare episoade apare într-un e-mail din 2015, adresat lui Sergei Belyakov, fost adjunct al ministrului rus al Economiei și absolvent al academiei FSB. Epstein avertiza că o tânără rusoaică ar fi încercat să șantajeze oameni de afaceri din New York și scria că a fost nevoit să contacteze „câțiva prieteni din FSB”. El folosea expresia rusă „vrag naroda”, „dușman al poporului”, și promitea că femeia va fi tratată „extrem de dur”.
În paralel cu amenințările, Epstein propunea și o soluție financiară: 50.000 de dolari pe lună, timp de doi ani, pentru ca tentativa de șantaj să fie abandonată. Acest dublu joc – intimidare și plată – întărește suspiciunea că Epstein cunoștea foarte bine mecanismele clasice ale operațiunilor de compromitere asociate serviciilor secrete ruse.

„Cea mai mare operațiune de tip honeytrap”
O sursă din domeniul informațiilor, citată de Daily Mail, afirmă că pe insula lui Epstein se aflau „Andrew, Bill Gates, Donald Trump, Bill Clinton și alții, în poziții compromițătoare, într-un loc plin de tehnologie”. „Este cea mai mare operațiune de ademenire din lume”, a spus aceasta. Toate personalitățile menționate în documente neagă orice faptă ilegală, iar unele acuzații, precum cele referitoare la Bill Gates, au fost catalogate drept „complet false”.
Într-un alt mesaj, Epstein susținea că îi poate explica ministrului rus de externe Serghei Lavrov cum să-l abordeze pe Donald Trump, afirmând că actualul președinte american reacționează în primul rând la validare personală și expunere publică, nu la strategii politice complicate.
Întâlniri cu Putin și umbrele trecutului
Documentele includ și un e-mail din septembrie 2011, în care un asociat neidentificat îi scria lui Epstein despre o „întâlnire cu Putin” programată pe 16 septembrie, în timpul unei vizite în Rusia. Alte mesaje indică planuri pentru o întâlnire similară în 2014, posibil anulată după doborârea avionului Malaysia Airlines MH17, tragedie soldată cu aproape 300 de morți, scrie Merkur.de.
În paralel, dosarele readuc în atenție legătura lui Epstein cu Robert Maxwell, magnatul media britanic despre care se spune că ar fi lucrat pentru Mossad și ar fi avut conexiuni cu KGB. Fiica acestuia, Ghislaine Maxwell, condamnată ulterior pentru trafic sexual, a fost partenera apropiată a lui Epstein timp de ani de zile.
Citiți și: Putin lansează o avertizare: Dacă Europa vrea „război” cu Rusia, „suntem pregătiți”
Ipoteze monitorizate, dar niciodată clarificate
Surse citate de Daily Mail afirmă că serviciile americane ar fi monitorizat ani la rând legăturile lui Epstein cu Rusia, însă autoritățile britanice ar fi fost mai rezervate, din cauza conexiunilor sale cu familia regală. Jurnaliști și experți în anticorupție vorbesc despre un tipar clasic de „kompromat”, în care sexul, banii și tehnologia sunt folosite pentru a obține influență politică.
Informațiile provin din documente publicate de Departamentul de Justiție al SUA și din investigații ale publicației Daily Mail, care subliniază că, deși nu există dovezi directe că Epstein a acționat oficial ca agent rus, volumul și natura contactelor sale cu Moscova ridică suspiciuni serioase în rândul comunității de informații.
