
Deutsche Bahn introduce bodycamuri pentru toți conductorii – Decizie radicală în sistemul feroviar german. După atacul care a dus la moartea unui conductor de tren în Rheinland-Pfalz, conducerea Deutsche Bahn a hotărât dotarea angajaților din trenurile regionale și de lung parcurs, precum și din gări, cu bodycamuri. Măsura a fost discutată la un summit de securitate convocat la Berlin de șefa companiei, Evelyn Palla, și vine într-un context tensionat pentru siguranța personalului feroviar.

Deutsche Bahn introduce bodycamuri pentru toți conductorii
Cazul care a declanșat reacția a șocat întreaga țară. Conductorul Serkan C., în vârstă de 36 de ani, a fost atacat de un pasager fără bilet, căruia i s-a cerut să părăsească trenul. În urma agresiunii, bărbatul a suferit leziuni grave la cap și a murit ulterior la spital, iar suspectul, un cetățean grec de 26 de ani, se află în arest preventiv.
În acest context, Evelyn Palla a anunțat o serie de măsuri imediate pentru protejarea angajaților. Bodycamurile vor fi utilizate atât în traficul regional, cât și în cel de lung parcurs, dar și în toate gările. Dispozitivele vor putea înregistra inclusiv sunet, astfel încât să fie documentate nu doar agresiunile fizice, ci și cele verbale, considerate tot mai frecvente.
Citiți și: Germania, tragedie în tren: conductor omorât în bătaie pentru un bilet lipsă
Aproape 3000 de agresiuni într-un singur an
Potrivit datelor companiei, în 2025 au fost înregistrate aproximativ 3000 de agresiuni fizice asupra angajaților din cadrul Deutsche Bahn. Deși cifra reprezintă o ușoară scădere față de anul anterior, sindicatele avertizează că percepția privind siguranța la locul de muncă s-a deteriorat semnificativ, iar tensiunile din teren rămân ridicate.
Citiți și: Tatăl conductorului de tren ucis în Germania, în stare gravă. A suferit un infarct din cauza tragediei
Eisenbahn- und Verkehrsgewerkschaft (EVG) a cerut în mod explicit „introducerea la scară largă a bodycamurilor cu înregistrare audio”, argumentând că acestea pot avea și un efect de descurajare. În plus, sindicatul insistă ca în trenurile regionale să existe permanent doi conductori la controlul biletelor, nu unul singur, așa cum se întâmplă adesea în prezent, pentru a reduce riscul unor situații violente, informează Bild.
Summitul de securitate convocat la Berlin a reunit reprezentanți ai guvernului federal, ai landurilor, ai sindicatelor și ai autorităților responsabile de transportul public. Întâlnirea a fost organizată la scurt timp după atacul mortal, iar tema centrală a fost protecția personalului din transportul feroviar și măsurile urgente necesare pentru prevenirea unor tragedii similare.
