Sari la conținut

Pace în Ucraina: 4 condiții puse de Putin pentru a opri războiul

Etichete:
22/08/2025 10:18 - ACTUALIZAT 22/08/2025 19:04
Condițiile lui Putin pentru pace în Ucraina

Condițiile lui Putin pentru pace în Ucraina: Vladimir Putin a pus pe masă patru condiții stricte pentru a accepta un acord de pace cu Ucraina, potrivit unor surse citate de Reuters. Liderul de la Kremlin solicită cedarea integrală a regiunii Donbas, renunțarea la ambițiile de aderare la NATO, menținerea neutralității Ucrainei și interzicerea prezenței trupelor occidentale pe teritoriul țării.

Condițiile lui Putin pentru pace în Ucraina

Condițiile lui Putin pentru pace în Ucraina: Donbasul, condiția de neclintit a Kremlinului

Aceste condiții au fost discutate în cadrul întâlnirii istorice dintre Vladimir Putin și Donald Trump, care a avut loc în Alaska, primul summit Rusia–SUA după o pauză de patru ani. Întâlnirea a durat trei ore, iar mare parte a discuțiilor s-a concentrat pe conturarea unui compromis privind războiul din Ucraina. În ciuda tonului rezervat la conferința de presă, sursele citate de Reuters susțin că Putin a venit cu propuneri precise, menite să testeze disponibilitatea Washingtonului și a Kievului pentru o eventuală înțelegere.

Elementul central al ofertei rusești rămâne cedarea regiunii Donbas, formată din Donețk și Lugansk. Moscova cere ca Ucraina să accepte pierderea acestei zone, considerată de Kremlin esențială pentru un acord de pace. În schimb, Rusia ar putea îngheța liniile frontului din regiunile Zaporojie și Herson, fără a mai insista pentru controlul total asupra lor.
Citiți și: Trump-Putin: detaliul pe care nimeni nu l-a observat! Îl vedeți?

Pentru Vladimir Putin, Donbasul este linia roșie a negocierilor, iar orice refuz al Kievului ar însemna, potrivit unei surse apropiate Kremlinului, continuarea războiului pe termen nedeterminat.
Citiți și ► Pace în Ucraina: Trump începe pregătirile pentru întâlnirea Putin-Zelenski. Kievul cumpără arme americane, dar Macron rămâne sceptic.

Neutralitate și blocaj NATO

O altă condiție-cheie formulată de Putin este ca Ucraina să renunțe definitiv la ambițiile de aderare la NATO. Kremlinul cere ca această neutralitate să fie garantată juridic, iar Alianța Nord-Atlantică să se angajeze oficial că nu se va extinde mai departe spre est.

În plus, Rusia respinge categoric ideea ca pe teritoriul ucrainean să fie desfășurate trupe de menținere a păcii provenite din state occidentale, o măsură pe care Moscova o consideră o încălcare directă a echilibrului de securitate.
Citiți și ► Merz după summitul de la Washington: Soldații germani ar putea ajunge în Ucraina

La ce ar renunța Rusia

Deși cerințele sunt dure, Vladimir Putin lasă deschisă o ușă pentru concesii teritoriale. Potrivit surselor Reuters, Moscova ar putea renunța la mici porțiuni din regiunile Harkov, Sumî și Dnipropetrovsk, aflate temporar sub controlul armatei ruse. Acestea ar putea fi parte a unui pachet menit să facă oferta mai atractivă pentru Kiev și aliații săi. Totuși, oficialii ruși transmit că, în lipsa unui acord, războiul va continua, indiferent de costuri.

Reacția Kievului și dilema negocierilor

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că așteaptă în următoarele zile propuneri clare de garanții de securitate din partea aliaților occidentali. Abia după aceea, spune el, ar fi dispus să caute o întâlnire directă cu Vladimir Putin pentru o eventuală negociere a păcii. Între timp, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a pus sub semnul întrebării legitimitatea lui Zelenski de a semna un acord de pace, semn că Moscova pregătește și terenul diplomatic pentru a contesta eventuale concesii făcute de partea ucraineană.