Sari la conținut

Steagul românesc a fluturat din nou în centrul orașului München. Nemții au aplaudat la scenă deschisă

13/05/2019 13:47 - ACTUALIZAT 13/05/2019 23:24

Români dansând în costume populare în centrul Münchenului, aceasta a fost imaginea vedetă a manifestărilor prilejuite de celebrarea Zilei Europei, sărbătorită pe 9 mai a.c. în piața istorică din Marienplatz, considerată „zona zero” a capitalei Bavariei.

Prin grija consulului general al României la München, Ramona Iulia Chiriac, țara noastră a fost reprezentată pentru a doua oară consecutiv la acest important eveniment.

Dacă în 2018, participarea României a fost marcată printr-un program artistic, de această dată, reprezentanții consulatului au organizat și un stand de prezentare a României și a Președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene, o premieră în rândul corpului consular din Bavaria.

Vizitatorii standului au putut gusta preparate tradiționale românești și urmări materiale video de prezentare a țării noastre, celor interesați oferindu-li-se pliante despre România și informații direct de la reprezentanții consulatului.

  • Dansatorii de la Ciuleandra München, spectacol pe scenă și în mijlocul trecătorilor din Marienplatz

15 minute au avut la dispoziție reprezentanții României pentru un program artistic pe scena amplasată în fața primăriei din Marienplatz, momentul țării noastre fiind deschis de către consulul general Ramona Iulia Chiriac care a ținut un scurt discurs, în care a subliniat buna integrare a comunității românești în Bavaria.

Au intrat apoi pe scenă corul copiilor şi părinţilor din cadrul Școlii de Română (proiect al Asociației SGRIM e.V) și corul de adulți „Soli Deo Gloria”, care au interpretat două cântece românești,  „Românaşului îi place“ şi „O Lume minunată“.

Dansurile și muzica populară românească au răsunat în piața din Marienplatz, membrii ansamblului „Ciuleandra München“, condus de Adriana Tillich, reușind să atragă privirile și aplauzele audienței cu dansul Călușarilor.

Micuții dansatori de la Ciuleandra München Junior au adus și ei bucurie pe fețele spectatorilor, primind din partea acestora din urmă porția de aplauze binemeritate.

Cum cele 15 minute parcă au zburat, iar în program urma momentul artistic al unei alte țări, cei de la Ciuleandra, care mai aveau pregătit cel puțin un dans pe perechi, tot din folclorul românesc, s-au mutat pe aleea pietonală, în fața standului României, sute de trecători oprindu-se să-i admire pe frumoșii dansatori în costume populare românești.

Reprezentarea României, pentru a doua oară consecutiv, la celebrarea Zilei Europei, la München, eveniment la care au luat parte și primarul metropolei bavareze, Dieter Reiter, și ministrul afacerilor federale și europene al Land-ului Bavaria, dr. Florian Herrmann, a fost una de succes, iar, pe lângă implicarea consulatului, trebuie subliniat meritul voluntarilor de la SGRIM e.V și al tinerilor de la „Ciuleandra München“, proiectul inimoasei Adriana Tillich.

Românca, instructor de fitness și de dans, a reușit în aproximativ doi ani de zile să adune zeci de români în cadrul ansamblului căruia i-a dat viață în sala ei din Karsfeld și cu care a participat deja la zeci de spectacole în Germania (următorul pe 7 iulie a.c., la un festival internațional care va avea loc la Allerhausen), arătând germanilor bogăția dansului și muzicii populare românești.

Sergiu RUSU/ München
foto Daniel Vatamanu

Emoții la München. «O bucățică de Românie vibra între zidurile acelei biserici»

„10 Mai pe Main” la ARO Frankfurt: Coroana de Oţel între BCE şi Gerbermühle