Sari la conținut

Slujbă arhierească înainte de Crăciun în cea mai veche parohie bavareză. Moise, prezentat drept model pentru românii din München și din întreaga diaspora

24/12/2019 11:58 - ACTUALIZAT 16/11/2020 11:46

Pr. prot. dr. Alexandru Nan

Duminică, 22 decembrie 2019, Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul a săvârșit Sf. Liturghie în Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din München, alături de preotul paroh și un diacon de la Centrul bisericesc.

După Sf. Liturghie, corul „Armonia” a susținut, în fața unui număr mare de credincioși, tradiționalul concert de colinde de Crăciun.

În ultima duminica dinaintea sarbatorii Nasterii Domnului (22 decembrie 2019), PS Părinte Dr. Sofian Brașoveanul a săvârșit Sf. Liturghie în biserica „Sf. Willibrord” din München, alături de pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei și de diaconul George Tapciuc, de la Centrul bisericesc din München. La momentul Împărtășaniei, foarte mulți copii și persoane adulte s-au unit cu Hristos prin intermediul Sf. Taine.

În cuvântul rostit, PS Părinte Sofian s-a referit, pornind de la genealogia Mântuitorului, la un personaj din Vechiul Testament, care a urmat Domnului, alegând să rămână alături de poporul părinților săi, decât să împartă bunăstarea cu fiica lui faraon: dreptul Moise. Acest personaj biblic a fost prezentat drept model pentru românii din München si din intreaga diaspora, pe care PS Sofian i-a indemnat sa-si pastreze identitatea nationala si religioasa, asa cum a facut dreptul Moise, dar si un alt sfant providential pentru Ortodoxia transilvana: Sf. Andrei Saguna.

A urmat apoi deja tradiționalul concert de colinde al corului „Armonia”, intitulat în acest an: „Colindăm, colindăm”! Corul parohiei, înființat în anul 2004 și dirijat încă de la începuturile sale de către teologul Ciprian Munteanu, a încântat inimile credincioșilor prezenți.

La sfârșitul concertului, pr. paroh Alexandru Nan i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru Sf. Liturghie arhierească și pentru cuvântul de învățătură, exprimându-și totodata aprecierea față de membrii corului Armonia, care au castigat, la cel de-al patrulea Festival al corurilor din cele doua Mitropolii (Nürnberg si Paris), organizat intre 15 si 16 decembrie 2019 la Nürnberg, premiul pentru personalitatea interpretarii si calitatea artistica a interpretarii.

Ziua s-a încheiat cu o agapă pregătită, din partea Parohiei, pentru PS Părinte Sofian, pentru ceilalți clerici, pentru membrii corului si familiile acestora.