Alexandru Manasi este unul dintre românii care au reușit să reprezinte țara noastră la cel mai înalt nivel, fiind un violonist de mare valoare al Filarmonicii din Stuttgart. Născut în Iași în 1986, a absolvit Conservatorul bucureștean și și-a început cariera la vârsta de doar 16 ani, când a fost numit concertmaestru al Orchestrei Jeunesses Musicales World. Au urmat numeroase premii internaţionale, iar recunoașterea valorii sale l-a condus spre colaborări excepționale cu orchestrele simfonice din Geneva, Barcelona, Frankfurt sau München.
Alexandru Manasi cântă la o vioară realizată în 1762 de Carlo Antonio Testore, instrumental fiindu-i oferit de o fundație elvețiană. Ziarul Românesc Germania vă prezintă un interviu în exclusivitate cu acest artist excepțional.
Alexandru Manasi, de când sunteţi în Germania și unde v-ați făcut studiile?
«În Germania sunt oficial din 2013, iar studiile le-am început la Iaşi, oraş în care m-am născut. Liceul şi Conservatorul le-am terminat la Bucureşti, la clasa profesor Ioana Croitoru.»
La ce instrument cântaţi şi ce anume v-a făcut să-l alegeţi?
«Sunt violonist, iar vioara a fost cumva o alegere naturală, vă explic şi de ce: ambii mei părinţi sunt muzicieni, tatăl meu este concertmaestru al Orchestrei de Cameră a Radiodifuziunii Române din Bucureşti, iar mama este asistent solo cello al Orquestra Sinfonica del Valles, Barcelona.»
Cum aţi ajuns în Germania şi unde cântaţi momentan?
«În Germania am ajuns din dragoste, ca să spun aşa. Fosta mea prietenă din România la acea vreme (2013), pe care am cunoscut-o la colaborările avute la Filarmonica George Enescu din Bucureşti, şi ea la rândul ei violonista, m-a anunţat că vrea să-şi continue studiile de master în Germania, şi atunci am zis: „Ok, vin şi eu!”.
După câteva luni de acomodare şi concursuri, prima oară am început cu un post de concertmaestru invitat al Operei din Frankfurt, am fost pe urmă prim concertmaestru al Orchestrei Thüringer Symphoniker, apoi asistent şef de partidă al Dresdner Philharmonie, iar din februarie 2020, sunt şeful de partidă al viorii a doua al Filarmonicii din Stuttgart.»
Care sunt diferenţele între a practica meseria dumneavoastră în România şi în Germania?
«Dacă îmi permiteţi să fiu foarte franc, diferenţa constă în primul rând în respectul deosebit care este acordat profesiei noastre aici, faţă de cum suntem priviţi ca muzicieni în România, începând de la clasa politică până la cei care nu ştiu ce reprezintă „cutia neagră” cu bretele ce o purtam mereu în spate.»
Vă simţiţi mai motivat aici? Sunt provocările mai mari, este repertoriul mai interesant sau mai variat în Germania?
«Provocările sunt mai mari pentru că, în primul rând, nivelul este mai înalt şi numărul de servicii este mult mai ridicat aici – o orchestră profesionistă cântă 300 – 330 de servicii pe an (un serviciu reprezintă o repetiţie sau un concert), asta înseamnă că mereu trebuie să fim în formă şi foarte bine pregătiţi, pentru că repertoriul este mult mai divers şi mai variat.
O orchestră de operă, de exemplu, poate cânta 6 opere diferite pe săptămână, în fiecare seară altceva – de la Mozart la Strauss, Puccini, Wagner etc.
Motivaţi suntem mereu de calitatea actului artistic şi de nivelul colegilor din orchestră, fiecare în parte este preocupat să aducă aportul său, pregătindu-se cât mai minuţios.»
Aveţi ocazia să cântaţi aici cu instrumentişti mai valoroşi? Este atmosfera/abordarea mai profesionistă?
«Mai valoroşi, poate… dar cu siguranţă mult mai disciplinaţi şi mai riguroşi. Atmosfera este clar mult mai profesionistă decât acasă, nu vorbeşte nimeni neîntrebat, liniştea şi disciplina sunt foarte importante pentru bunul parcurs al repetiţiilor, iar cei care vorbesc au întotdeauna ceva important de zis. Şi există o cultură de sunet, nu ştiu exact cum să o descriu, oamenii „ştiu” de ce trebuie să sune aşa Mozart sau cum trebuie să sune o lucrare de Brahms.
Mă simt mai apreciat, sincer. Aici nu mă întreabă nimeni, când află că sunt violonist de profesie, „bine, dar totuşi din ce trăieşti”?»
Care sunt valorile româneşti care simţiţi că vă lipsesc?
«Sincer, cel mai mult îmi îmi lipsesc tradiţiile româneşti de Paşte şi de Crăciun, aici nu avem liber în perioada acestor sărbători, şi îmi lipsesc mesele întinse cu familia şi prietenii şi atmosfera superbă din cadrul lor.»
Care sunt valorile din Germania care ar merita preluare şi de cei de acasă?
«Respectul pentru cel de lângă tine, fiecare membru al societăţii este la fel de important. Dorinţa de a progresa împreună, nu doar individual. Disciplina şi meticulozitatea în dezvoltarea personală.»
Care este diferenţa dintre publicul din Germania şi cel de acasă?
«Publicul din Germania este mult mai numeros, de toate vârstele, deşi chiar şi aici putem observa o pondere mai mare de vizitatori din partea persoanelor de peste 50-60 de ani. Dar sunt şi foarte mulţi tineri în public.
Iar aici, nu doar criticul muzical te va atenţiona: poate veni oricând o doamnă sau un domn după concert, sau o scrisoare prin poştă pe adresa filarmonicii, care să atragă atenţia asupra faptului că vioara 1 nu a sunat împreună vineri seara în partea a doua a concertului de pian, sau ca fagotul a cântat timp de 3 măsuri puţin cam jos ca intonaţie la scherzo-ul simfoniei şi că aşa ceva este inadmisibil.»
În ce măsură nivelul cultural al societăţii vă sprijină şi vă încurajează în practicarea artei dumneavoastră?
«Vă pot cel mai bun exemplu: în cadrul acestei pandemii de Covid, primul lucru de care s-a ocupat Germania a fost protejarea culturii. Protejarea culturii a fost pentru ei cel mai important element, după îngrijirea bolnavilor şi întărirea sistemului medical.
Au fost create pachete speciale pentru a susţine financiar tinerii artişti freelanceri, au alocat sume imense pentru susţinerea teatrelor şi orchestrelor pentru o perioadă de până la doi ani, în cazul nostru de exemplu, practic noi am funcţionat doar cu o tăiere minimă de -5% – 10 % din salariu, făcând doar concerte online sau pregătind programe de muzică de cameră, şi am cântat cu 80 % mai puţin decât în condiţiile normale.»
Ce influenţă a avut pandemia asupra dumneavoastră şi asupra colegilor?
«Pentru mine, pandemia a fost o perioadă de autocunoaştere, studiu şi regăsire. Am făcut mai mult sport, am vorbit mai mult cu familia, le-am simţit mai mult ca niciodată lipsa, am citit mult şi am învăţat mult repertoriu solistic nou.
Despre colegi, aş putea spune că ne-a unit foarte mult această perioadă, pentru că deşi ne-am mai putut întâlni fizic doar pentru proiecte mici, am avut numeroase meetinguri constructive online pe Zoom, cu discuţii pe toate temele, începând de la cum ne va afecta financiar pe viitor ca şi instituţie aceasta pandemie, care sunt soluţiile pentru a rămâne în contact cu abonaţii noştri, ce aşteptări va avea publicul de la noi pe viitor etc.»
Ce muzica ascultaţi din repertoriul clasic? Dar din restul genurilor?
«Compozitorii mei preferaţi sunt Strauss şi Mahler. Aş putea asculta la nesfârşit Heldenleben cu Michael Schwalbe şi Berliner Philharmoniker sau Simfonia 1 de Mahler cu Bayerische Rundfunkorchester.
Din restul genurilor, dacă vă vine să credeţi, ascult foarte mult hip hop, inclusiv românesc (eu iniţial am vrut să devin baschetbalist, dar nu mi-au permis nici înălţimea şi nici părinţii).
Jazz, de asemenea foarte mult jazz. Şi orice altă muzică de calitate pe care se poate dansa.»
Va mai întoarceţi în România? În vizită sau definitiv?
«În vizită cu siguranţă, e primul an când ajung atât de rar acasă, în general veneam de minim 3 ori pe an, dar de când cu această pandemie, am încercat să evit situaţiile neplăcute de carantinare. Am făcut deja primul vaccin antiCovid, al doilea urmează peste câteva săptămâni, după care cu siguranţă că voi ajunge şi în România la vară.
Definitiv…? Deocamdată nu cred, dar ştiţi cum e vorba aia: nu zi niciodată nu!»
Aveţi prieteni români, germani sau de alte naţionalităţi în Germania?
«Da, am foarte mulţi prieteni români, spanioli, venezuelani, mexicani, polonezi, cehi etc. Şi nemţi, dar nu atât de mulţi. Ei se deschid mai greu şi e nevoie de timp până să poţi forma o relaţie de prietenie cu ei.»
Cu colegi de care naţionalităţi colaborări mai bine? Ce vă stimulează mai mult?
«Sincer, colaborez la fel de bine cu colegi de orice naţionalitate, important este pentru mine să aibă o conduită profesionistă, să se implice la fel de mult ca şi mine în pregătirea concertului şi să aibă o atenţie distributivă foarte bine antrenată.»
Ce aţi recomanda unui tânăr muzician român?
«Să aibă răbdare în studiu şi un plan pe termen lung. Rezultatele bune apar după ani de răbdare. Să asculte mult lucrările pe care le pregăteşte. Să se înregistreze când studiază şi să înveţe să îşi corecteze singur eventualele impurităţi. Să cânte cât mai des în faţa colegilor şi prietenilor, încă de mic. Să nu se compare cu cineva mai bun decât într-un mod constructiv.
Scena să îi fie casa, atât de familiar trebuie să se simtă pe ea! Pentru că noi suntem aici să servim muzica şi să aducem bucurie celor care intră în „casa” noastră.
Ah, şi să nu renunţe la viaţa personală…
Le poţi avea pe amândouă, atâta timp că te trezeşti la 5:30 ca să fii la 6:00 la studiu, pentru a avea după-amiaza mai liberă şi a merge la fotbal/baschet, pentru a ieşi la plimbare etc. Eu aşa am făcut…»
Cum credeţi că ar reacţiona colegii dumneavoastră dacă s-ar muta definitiv în România?
«Cred că ar fi extrem de fericiţi!
România e o ţară plină de oameni buni şi calzi, cu locuri excepţionale, mâncare delicioasă şi băutura pe măsură.
Ah, şi cred că ar fi mult mai odihniţi şi mai relaxaţi, pentru că orchestrele din România cântă cam cu 50% mai puţine servicii pe an decât cele din Germania…»
Unde vă pot vedea şi ascultă românii aflaţi în Germania?
«Momentan, în condiţiile actuale de pandemie, doar online, iar din toamnă, cele 2.100 de locuri ale Beethoven-Saal de la Liederhalle, sala noastră de concerte din Stuttgart, aşteaptă cu drag să fie ocupate.»
Dan Bâra