Sari la conținut

Rămas șomer în Germania, s-a întors acasă: „Acolo, dacă ai rămas fără muncă, nu te mai ajută nimeni”

14/06/2021 17:35 - ACTUALIZAT 10/11/2022 16:17

Restaurantul din Germania unde muncea de ani de zile a dat faliment și a decis să se întoarcă n România.

Timon Duță, bucătar, 36 de ani, a muncit 15 ani în străinătate, dar s-a întors în țară după ce a rămas șomer.

Bucătarul povestește că a plecat din țară când avea doar 20 de ani în speranța unui trai mai bun, dar acum lucrurile s-au schimbat și nu ar mai vrea să lucreze în străinătate. Principalul motiv e faptul că vrea să fie alături de soție și de cei doi copii.

A luat drumul străinătății în urmă cu 15 ani. A muncit 9 ani în Italia, perioadă în care a schimbat mai multe locuri de muncă, fiind ospătar, ajutor de bucătar și în cele din urmă bucătar. Apoi a ajuns în Germania, unde l-a prins pandemia.

Afacerile din Germania au fost lovite, inclusiv restaurantul la care lucra.

Baletul cifrelor. Cîțu: S-au întors 1,3 milioane de români din diaspora. Turcan: 1 milion. Ministerul Muncii: 1889

„M-am întors în țară la sfârșitul lunii februarie, anul acesta. S-a închis restaurantul unde munceam și oricum stăteam pe dreapta și înainte de a se închide. A fost foarte greu pentru HoReCa, așa cum a fost greu peste tot în firmele din acest domeniu.

În primă fază a funcționat restaurantul cu livrările la domiciliu, dar patronul a considerat că e mai bine să închidă, pentru că nu mai are niciun câștig. Așa am rămas toți angajații șomeri. Am plecat de acolo cu șomaj și am făcut transfer aici”, povestește Timon Duță pentru bzi.ro.

S-a întors din Germania și a deschis o afacere în turism: «Vreau să le arăt străinilor ce are România de oferit»

La Iași, în orașul natal, s-a angajat la o grădiniță, tot bucătar.

„Categoric e mai bună salarizarea în străinătate, de asta pleacă mulți oameni să lucreze în altă țară. Dar eu nu mai vreau să plec. Pandemia e la fel peste tot, cu toate problemele financiare, de sănătate.

Acolo, dacă ai rămas fără muncă, nu te mai ajută nimeni, trebuie să plătești facturile, întreținerea. E mult individualism, fiecare se gândește numai la el și cum să se descurce singur.

Se câștigă mai bine, dar cu sacrificii. Nu vreau să mai stau fără familie, mai ales că avem și copii mici.

Nu am vrut să-i formăm în străinătate. Aici trăiesc altfel, sunt aproape de bunici. Se simt mai bine aici.

Acum totul e pe gustul nostru, ca să spun așa. În străinătate sunt multe reguli și nu toată lumea se adaptează”, spune Timon.