Sari la conținut

Nemții ne iubesc! „Românii sunt harnici și onești”: Primarul unui oraș din Bavaria LAUDĂ comunitatea de români din regiunea sa

12/04/2018 18:27 - ACTUALIZAT 12/04/2018 18:27

Primarul unui oraș diin Bavaria laudă comunitatea de  aproape 1250 de români din regiunea sa. Thomas Thumann, primarul orașul Neumarkt in der Oberpflalz, i-a transmis consulului general al României la München numai cuvinte de apreciere  la adresa românilor din localitatea sa. „Lucrătorii români s-au dovedit a fi un capital important pentru cea de-a doua cea mai bogată comună din Bavaria. Seriozitatea și profesionalismul acestora sunt foarte apreciate, românii fiind membri de valoare ai comunității în toate domeniile în care își desfășoară activitatea”, a transmis Iulia Ramona Chiriac în urma vizitei făcute zilele trecute Neumarkt in der Oberpflalz

Autoritățile din localitatea Neumarkt in der Oberpflalz  i-au transmis consulului general al României la München, Iulia Ramona Chiriac, aprecierea lor față de comunitatea celor aproximativ 1250 de români care s-au stabilit în regiune.

În cursul acestei săptămâni, consulul general al României a făcut o nouă vizită în cadrul proiectului „Bavaria de la A la Z“, de data aceasta în localitatea Neumarkt in der Oberpflalz, unde pe lângă întâlnirile  cu reprezentanții comunității românești, cu cei ai unei  asociații cultural-umanitare, a avut loc și o întrevedere cu autoritățile locale. Primarul oraşului Neumarkt in der Oberpfalz, Thomas Thumann, i-a comunicat Ramonei Chiriac aprecierea sa pentru comunitatea românească din regiune, care numără nu mai puțin de 1243 de cetăţeni români.

Iulia Ramona Chiriac a semnat în Cartea de Aur

„Fiind un oraș în care construcțiile sunt un domeniu foarte bine reprezentat, aici având sediul cea mai mare companie de construcții cu capital privat din Germania, lucrătorii români s-au dovedit a fi un capital important pentru cea de-a doua cea mai bogată comună din Bavaria. Seriozitatea și profesionalismul acestora sunt foarte apreciate, românii fiind membri de valoare ai comunității în toate domeniile în care își desfășoară activitatea”, se arată într-un comunicat transmis de către Consulatul României la München.

Autoritățile din  Neumarkt in der Oberpflalz au avut cuvinte de apreciere și despre proiectul consulului general Chiriac, demarat în decembrie 2016,  de a vizita toate localitățile din Bavaria unde trăiesc comunități de români: Proiectul dumneavoastră, prin care încercați să vă apropiați de comunitățile de români din Bavaria, precum și contactul cu autoritățile locale este foarte important și lăudabil. În acest fel vă puteți face o idee clară despre modul cum se integrează cetățenii care își construiesc o viață în patria lor adoptivă“, a declarat primarul  Thomas Thumann, după care a invitat-o pe Iulia Ramona Chiriac să semneze în Cartea de Aur a orașului, deschisă pentru oaspeții de seamă ai localității.

Întâlniri cu români, exemple de integrare

În cadrul vizitei în orașul Neumarkt in der Oberpflalz, consulul general Ramona Chiriac, însoțită de însărcinatul cu probleme de integrare al Primăriei Neumarkt, Rainei Hortolani, a mers și la o școală primară pentru a întâlni o româncă, care este învățătoare în acea unitate școalară. Românca predă cursuri de limba germană copiilor străini din clasele primare, printre aceştia aflându-se şi mulţi copii din familii de refugiaţi, sosite recent pe teritoriul federal.

Iulia Ramona Chiriac s-a întâlnit și cu o altă româncă, care deține un atelier de creație și croitorie în orașul Neumarkt, un alt exemplu de integrare, o româncă care a parcurs toate etapele de integrare specifice, de la învățarea limbii germane la dobândirea de cunoștințe de gestionare a unei afaceri.

„Românii sunt o comunitate bine-integrată, care participă harnic şi onest la noua societate în care trăiesc. Mă bucur că am ocazia de a vedea exemple reale de români care au reuşit, exemple pe care este important să le promovăm în întreaga comunitate românească din Bavaria’, a declarat Ramona Chiriac.

Consulul general al României la München s-a întâlnit în urma vizitei din Neumarkt in der Oberpflalz și cu preşedintele Asociaţiei cultural-umanitare Valores Hilfe Jugend Kultur, Johann Kerner, născut în România şi cu Arnold Graf, membru de onoare al Asociaţiei şi fost primar al oraşului. Asociaţia desfăşoară proiecte umanitare, culturale şi de educare a tinerilor din anul 1998.

Până la această dată organizaţia a efectuat numeroase donaţii de mobilier de şcoală şi echipamente sanitare către diferite comunităţi din România.

Proiectul Bavaria de la A la Z

Proiectul Bavaria de la A la Z este un proiect de amploare în cadrul căruia reprezentanţii Consulatului General al României la München vizitează toate comunităţile mari de români din Land-ul Bavaria pentru a purta un dialog atât cu cetăţenii români, cât şi cu autorităţile locale. Obiectivul principal este de a cunoaşte, la faţa locului, situaţia comunităţii româneşti din Bavaria şi de identifica, împreună cu autorităţile locale germane, soluţii de optimizare a integrării acesteia în ţara gazdă.

„Ne propunem, aşadar, să vă vizităm în oraşele şi regiunile în care locuiţi, să întâlnim asociaţiile non-guvernamentale care vă reprezintă interesele, precum şi persoanele care sunt lideri ai comunităţii, din orice domeniu profesional, care sprijină comunitatea românească şi promovarea identităţii şi tradiţiilor româneşti“, explică reprezentanții Consulatului de la München.

Proiectul Bavaria de la A la Z a debutat la 26 decembrie 2016, cu o primă întâlnire cu comunitatea românească din oraşul Augsburg. Până la această dată au fost vizitate comunităţi româneşti din Augsburg, Bamberg, Kempten, Landshut, München, Nürnberg, Regensburg, Rosenheim, Traunreut şi Neuendettelsau.

Sergiu RUSU/ Ziarul Românesc

EXCLUSIV / Consulul general al României la München, Iulia-Ramona Chiriac: «Suntem peste un sfert de milion de români în Bavaria şi Baden-Württemberg»

Comedia ”Cum se face”, în turneu la Nürnberg, Stuttgart, München, Frankfurt. Reduceri pentru membrii asociațiilor!