in

München, orașul cu 30.000 de români: S-a cântat și dansat pe muzică românească chiar în fața Primăriei

Ziua Europei (9 Mai) a fost sărbătorită la München printr-un spectacol organizat chiar în fața impozantei clădiri a primăriei, cu momente artistice ale mai multor țări europene, iar reprezentanții României au reușit să facă un adevărat show, și pe scenă și în jurul ei, fiind aplaudați de întreaga audiență.

S-a cântat și dansat pe muzică românească în centrul orașului München, în Marienplatz, practic în zona zero a capitalei Bavariei, acolo unde miercuri, 9 mai, s-a sărbătorit Ziua Europei.

A fost un amplu program pregătit de autoritățile bavareze,  care a început în jurul orei 14:00, festivitatea fiind deschisă de către cel de-al doilea primar al orașului München, Josef Schmid.

Pe scena amplasată chiar în fața primăriei, au intrat rând pe rând reprezentanții mai multor țări europene, cu diferite momente artistice, dar și diverși oameni politici (parlamentari europeni, autorități locale) invitați de moderatorul show-ului la scurte discuții pe tema unei Europe fără granițe, fără „ziduri” între oameni, indiferent de naționalitate.

România a fost reprezentată la acest eveniment de Ansamblul de dansuri Ciuleandra-München, condus de către inimoasa Adriana Tillich, și de Corul copiilor de la Școala de română din München, dirijat de Alice Tacu-Beschiu (proiect al Societății Germano-Române pentru Integrare și Migrație – SGRIM e.V.).

Mobilizare pe Facebook: Fiecare român cu o floare albă în mână

„Adunarea” s-a dat pe Facebook cu mai multe zile în urmă, de către coordonatoarea Ansamblului Ciuleandra, trainerul de fittnes și Aerower, Adriana Tillich, anunțul ei fiind preluat și distribuit și de alți români pe paginile de socializare ale comunității din München.

Ideea Adrianei: în momentul în care intrau reprezentanții României, în fața scenei să fie cât mai mulți români, fiecare cu câte o floare albă în mână, care să danseze și să cânte pe muzica românească, transmițând astfel o imagine pozitivă a comunității de români (potrivit ultimelor statistici, anunțate recent chiar de primarul Schmid, numai în München sunt aproximativ 30.000 de români).

Costumele populare românești și florile albe din Marienplatz

Ai noștri erau programați să intre pe scenă aproape de orele 18.00, iar cu aproximativ jumătate de oră înainte au început să apară prin Marienplatz copii și tineri îmbrăcați în costume populare românești. Apoi, tot mai multe persoane cu flori albe în mână se opreau în apropierea scenei. Mi-am dat seama cât suntem de mulți, după intensitatea aplauzelor și a strigătelor de bucurie și de încurajare în momentul în care prezentatorul a anunțat că intră reprezentanții României.

Primii care au apărut în fața mulțimii au fost copiii de la Școala de română din München, ale căror voci cântând „O lume minunată, plină de copii” (piesa lui Mihai Constantinescu), cu inocența și puritatea vârstelor lor, erau mesajul cel mai potrivit al integrării și continuități generațiilor de români în Bavaria.

Ritmuri etno, ghete de sărit Aerower și mitul Dracula  

A venit apoi momentul Ansamblului „Ciuleandra”, un proiect demn de toată aprecierea al Adrianei Tillich, care a reușit să închege în mai puțin de un an de zile, în sala ei din Karlsfeld (o localitate de lângă München), un ansamblul de dansuri populare format din români stabiliți în Germania, o parte dintre ei fără să fi făcut o oră de dans în viața lor până acum câteva luni.

Adriana a pus în scenă un număr interesant, o combinație între tradițional și modern, între muzică dance și etno, ghetele de sărit Aerower și mitul Dracula, cu care, să fim sinceri, ne place sau nu, mulți străini identifică România.

„ Calusul“ interpretat de Ansamblul Ciuleandra din München pe ghetele Aerower Rebound. Instructor Adriana Tillich.Felicitari! 💙💛❤️

Posted by Deutsch Rumänisches Forum Nosa Nürnberg e.V on Wednesday, May 9, 2018

Călușul și Zumba

Intrarea în scenă a șapte personaje acoperite cu pelerine negre pe spatele cărora era câte o literă din cuvântul Dracula, pe melodia Andrei („Dracula, my love”), a atras cu siguranță atenția tuturor spectatorilor. O bună strategie de marketing, aș spune, de a le țintui tuturor privirea spre scenă. Pe aceleași ritmuri, pelerinele cad una câte una și apar frumoasele românce, contesa și domnițele îmbrăcate în iile cu simboluri tradiționale și încălțate cu ghete de sărit Aerower.

Pe scenă și-a făcut apariția și personajul contelui transilvan, care își  mușcă simbolic de gât contesa, însă doar cât să se hrănească puțin cu energie, pentru că fetele l-au și băgat la dans. O adaptare a  Călușului românesc, pe o melodie românească etno, a făcut ca spațiul din fața scenei să se umple de români cu flori albe în mâini care au început să danseze, în aplauzele ritmice ale audienței (care își dublase telefoanele mobile pentru a imortalizeza momentul).

Iar partea culminată, a fost cea de Zumba, când zeci de români din public dansau în aceiași pași, coordonați de pe scenă de Adriana și echipa ei. Și tot pe o melodie românească, ale cărei versuri vorbeau despre părinții lăsați acasă, plini de dor, de cei nevoiți să ia calea străinătății pentru o viață mai bună.

Aplauzele îndelungate de la final, bucuria de pe fețele alor noștri, fie ei de pe scenă sau din fața ei, ori chiar din public, au vorbit de la sine despre reușita acestui moment al reprezentanților diasporei române. Departe de casă, rezonezi parcă mai intens când vezi bucăți de România în melodii, în costumele populare, în oameni. În oameni care au ales să rupă din timpul lor pentru a-și reprezenta țara și pentru ca sărbătoarea Zilei Europei de la München să nu mai fie fără români.

Sergiu RUSU/ München

EXCLUSIV Cum se distrează românii în Germania: «La ultima petrecere au participat 500 de persoane»

München, reportaj printre sute de români: „Rămânem aici pentru următoarele sute de ani!“

 

 

 

Un român și un moldovean, prinși în Germania în timp ce intenționau să jefuiască un bancomat folosind un laptop

Infracțiunile au scăzut în Germania la minimul ultimilor 25 de ani, însă nemții tot nu se simt în siguranță