in

Infectare în masă în Bavaria: 174 sezonieri la castraveți, pozitivi la o fermă din Mamming, 480 de persoane în carantină

A fost descoperit un nou mega-focar de coronavirus la o fermă din Mamming, în Bavaria. Circa 480 de persoane sunt în carantină și nu mai au voie să părăsească ferma, după ce 174 de sezonieri au fost testați pozitiv pentru virusul Sars-Cov2. Majoritatea lucrătorilor la această fermă sunt români.

Potrivit informațiilor preliminare comunicate de către reprezentanții fermei Oficiului consular, printre persoanele testate pozitiv se regăsesc aproximativ 150 de cetățeni români, date exacte urmând a fi comunicate după finalizarea centralizării rezultatelor în funcție de naționalitate. 

La început, șapte angajați fuseseră descoperiți infectați în companie, acesta a fost și motivul testului general pentru toți lucrătorii, testare care s-a făcut vineri.

Anunțul despre carantină a fost făcut sâmbătă seara de Biroul districtual Dingolfing-Landau, potrivit Bayerischer Rundfunk

„Pentru a evita extinderea ulterioară, din păcate, trebuie să facem acest pas pentru a proteja populația”, a declarat Werner Bumeder, administratorul districtului (CSU).

Politicianul CSU a făcut apel la cetățeni să rămână calmi: „Potrivit informațiilor noastre, este un grup închis de oameni”. Unde și cum s-au infectat lucrătorii, nu este încă clar.

Români la cules castraveți în Germania

Români la cules castraveți în Germania. Trudă uriașă pentru câteva sute de euro pe lună

Posted by Ziarul Romanesc Germania on Monday, October 23, 2017

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Al doilea val de coronavirus

Premierul landului Saxonia: «Al doilea val de coronavirus este deja aici!»

A intrat cu maşina în mulţime la grădina zoologică din Berlin! Şapte răniţi, dintre care trei grav