in

«În Germania am văzut multă dezbinare între români, precum și între români și moldoveni» Evenimentul „Povestea ta este povestea noastră” la Bad Neuenahr

În data de 3 noiembrie, în Bad Neuenahr, o localitate nu departe de Bonn va avea loc Summitul „Povestea ta este povestea noastră”, un eveniment în premieră destinat diasporei române de pe cele două maluri ale Prutului.

Cea care a venit cu ideea organizării acestei întâlniri este Viorica Robina, o româncă, stabilită de peste trei decenii în Germania.

„Dorința de a organiza un eveniment de o asemenea amploare mi-a venit acum vreo doi ani, când am simțit mai acut ca niciodată că românii noștri au nevoie de ajutor în procesul de integrare. Și dacă ar fi doar asta?

Am văzut multă dezbinare între români, precum și între români și moldoveni. M-a durut extrem de mult faptul că nici româncele nu vor să se unească cu moldovencele, și nici invers! Și atunci m-am gândit – de ce să nu fiu eu cea care pune prima „piatră de temelie” a diasporei de pe ambele maluri ale Prutului.

Dacă timp de 20 de ani mi-a reușit să îmbin atâtea nații în cadrul școlii auto, oare chiar nu voi reuși să adun diaspora română din Germania? Am început cu femeile, pentru că le-am văzut mai neajutorate, dar și mai flexibile. Aveam deja exemplul nemțoaicelor, atât de unite și de organizate, dar și al femeilor de alte naționalități, care locuiesc aici în Germania. Am văzut asta la evenimentele lor, dar și în viața de zi cu zi.

Femeile care s-au identificat cu ideea de comuniune a diasporei, deja, au multe de câștigat. În grupul de pe facebook „Independenta – o femeie în drum spre succes și împlinire” am descoperit femei minunate – femei de succes, dar și femei încă în proces de integrare, femei care pot oferi multe prin exemplu lor, și femei care își doresc să fie ajutate, indiferent de pe care parte a Prutului vin ele.

Am aflat povești de viață și am legat prietenii. Eu cred că prin asta deja s-a făcut un prin pas în procesul de integrarea al femeilor din diasporă. Vor urma și alte evenimente de acest gen, dar și alte proiecte despre care voi vorbi la timpul lor. În toate planurile mele legate de acest eveniment sunt ajutată de o echipă de femei din România și Republica Moldova.

Prețul biletului pentru acest eveniment este de 79 de euro, dar valoarea lui este cu mult mai mare. Evenimentul în sine va dura opt ore și va presupune, pe lângă networking, multe subiecte legate de integrare, prezentări de modă, expoziție, târg, tombolă, cadouri pentru fiecare femeie etc.

Mai multe detalii AICI

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

„Trupul Luizei a fost găsit în Germania…”, știre falsă care a șocat internetul

Trei români, accidentați grav în Hamburg. Poliția crede că participau la o cursă ilegală