Valentin Stancu, 32 de ani, de patru ani în Germania, în apropiere de Frankfurt, muncește în domeniul transporturilor. A plecat în Germania pentru a trăi normal, nu pentru a se chinui, și este obișnuit să își ceară drepturile legale, fără să fie timprat de faptul că nu este neamț. Din păcate a avut de suferit din cauza unor conaționali, care l-au obligat să își schimbe locul de muncă: acceptau salarii atât de mici și program de muncă atât de încărcat, încât angajatorul nu avea motive să accepte solicitările lui Valentin de mărire a salariului și alte beneficii LEGALE.
Iată ce povestește Valentin, confirmând parcă principiul empiric „stai departe de români atunci când ești în străinătate”:
«Când am plecat din România, credeam că prostia are o limită. Însă ajuns aici în Germania, cu regret spun, atunci când văd acțiunile şi modul de gândire al UNOR conaţionali de-ai noştrii, spun că “prostia nu are măsură”.
O parte din conaţionalii noştri parcă se transformă, din secunda în care au păşit pe teren german. De fapt, această transformare survine în urma primului salariu. Aş fi dat vina pe sărăcia care este în ţară, dar cred că totul se datorează fricii şi slugărniciei cu care o parte dintre noi suntem familiarizaţi.
Nu este o ruşine ca în primul an, atunci când nu cunoşti limba, să munceşti pe bani mai puţini şi pe condiţii mai puţini omeneşti, cu toate că vei întâlni români care după trei pahare de vin salariul lor creşte de la 1500 la 3000 de euro. Ruşine e când deja ai ajuns în a 12-a lună, munceşti la aceeaşi firmă pe acelaşi salariu şi încă nu ai învăţ limba cât să te descurci sau să porți o conversaţie uzuală ce te-ar putea trimite la un loc de muncă mult mai bine plătit.
O parte au norocul să fie ajutaţi de cei care sunt deja stabiliţi aici şi uite aşa reuşesc să evite câţiva paşi deosebiţi de grei. Dau exemplu din domeniul meu de activitate: în Germania este o lipsă acută de şoferi profesionişti, firmele nemţeşti angajează şi fără limba germană, chiar şi fără engleză, dacă în vreuna din companii lucrează vreun român care să îţi traducă ce anume ai de făcut.
Însă trebuie să fiţi conştienţi de faptul că angajatorii nemţi sunt oameni de afaceri şi chiar dacă munca este aceeaşi fără limbă, angajatorul nu vă va plăti cât plăteşte pe cineva care vorbeşte limba, întrucât e ferm convins că vă veţi găsi extrem de greu alt angajator.
Majoritatea firmelor plătesc pe oră. Unii români, în loc să negocieze la sfârşitul perioadei de probă un salariu normal, se mulţumesc cu o foarte mică creştere salarială, în schimb se roagă de angajator să fie lăsaţi să muncească cel puţin 260 de ore pe lună (aici intervine slugărnicia). Mă întreb oare cum or rezista la un program de minimum 12 ore pe zi? Mulţi și-au adus şi familiile cu ei. Am întâlnit un om mândru că a muncit 300 de ore, în pofida faptului că nu e legal şi nici sănătos, ei bine dacă întâlniţi şi voi genul ăsta de om, nu trebuie să îi explicaţi că poate să negocieze un salariu mai mare şi să muncească în norme legale, întrucât veţi deveni dușmani.
Eu unul am fost nevoit să îmi schimb locul de muncă din cauza unor astfel de conaţionali dornici să fie sclavi, întrucât în secunda în care am vrut să renegociez salariul, fostul meu şef mi I-a dat exemplu pe Vasile: ”El de ce nu spune nimic? Şi el munceşte pe un salariu mai mic decât al tău!” sau pe Gheorghe: “Are şi el familie aici şi la fel… munceşte pe bani mai puţini, tu munceşti 190 de ore pe lună, munceşte şi tu mai mult dacă vrei bani mai mulţi”.
Degeaba am încercat să îi explic că viaţa mea este în Germania, că am aceleaşi cheltuieli şi că tind spre o viaţă normală cu un program normal, degeaba am încercat să discut cu foştii mei colegi şi să le explic că meseria asta e mult mai bine plătită. Mi-au replicat că “am venit pentru bani, pentru familiile noastre”, ”cum să mergem să spunem că vrem bani? Dacă ne dă afară?”.
Deşi am încercat să le explic că nu îi dă nimeni afară dacă au pretenţii salariale mai mari, am fost nevoit să îmi caut un loc de muncă la un salariu pe care îl doream. Nu sunt supărat pe foştii mei colegi, chiar îmi pare rău că aceștia nu pot renunţa la frica de a-şi cere drepturile, cu care au venit din ţară.»
De menționat că Valentin, după ce a avut multe experiențe neplăcute pentru căutarea unui loc de muncă și a unei locuințe de închiriat, a decis să împărtășească și altora din experiența sa, înființând un grup care să îi sprijine pe cei care își caută casă și un loc de muncă: “Chirie-joburi-servicii în Frankfurt şi Offenbach am Main”
«Am creat acest grup când am văzut câţi români au probleme, câţi au nevoie de un sfat. Vreau să îi ajut gratuit cu sfaturi pe românii care nu vor să fie sclavi, căci doar un om inteligent mai întreabă o dată dacă nu a înţeles ce i s-a explicat, decât să facă facă invers şi să demonstreze contrariul. Pe grup românii interacționează între ei, pot cere sfaturi, întrucât sunt mulţi care se duc la poliţie sau Zoll când nu îşi primesc salariile, fără să aibă idee că atât Poliţia, cât şi Zollul sunt exasperate de români şi bulgari.
Nu recuperează salariile restante şi de acolo sunt trimişi la avocat. Pe grup pot găsi sfaturi despre cum să găsească cazare, întrucât se găseşte foarte greu, şi gândindu-mă la viitorul meu în Germania, întrucât nu vreau să ajung să muncesc pe salariu “de român fără cunoştinţe de germană”, am trecut şi rubrica de joburi. Îi sfătuiesc pe cei care sunt mulţumiţi de jobul lor să îi ajute şi pe alţii, aşa cum voi face şi eu, căci doar aşa vor creşte salariile şi o parte din cei care profită de românul care este plătit la minimum pe economie să crească salariul. În cazul în care problema mă depăşeşte şi nu am cum să dau un răspuns problemelor, îi pot redirecţiona către persoane specializate în legislaţia Germană care le poate rezolva problemele cu care se confruntă.»
Sorin Cehan