Sari la conținut

Dezvăluiri din lagărul de sparanghel: „Ne tratau ca pe nişte sclavi, doar că nu ne biciuiau“

16/07/2020 08:58 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:50

Soţii Mihai şi Maria Gogu fac parte din zecile de mii de români care au plecat, în plină pandemie, să culeagă sparanghel în Germania. Ei au povestit, pentru Adevărul, calvarul prin care au trecut în „lagărul de sparanghel nemțesc”, după cum îl numește sursa citată.

Cu doar câteva zile înainte de Paşte, la mijlocul lunii aprilie, Mihai Gogu (44 de ani) credea că a dat lovitura. Obţinuse un loc de muncă în Germania, în agricultură, iar patronii nemţi i-au promis marea cu sarea. Pe lângă un salariu cum nu ar fi luat „nici în 5 luni România”, germanii se oferiseră să plătească biletele de avion şi să-i asigure condiţii decente de cazare.

După ce au trecut prin riscurile unui aeroport aglomerat și a unui avion unde nu s-a respectat nicio regulă de protecție sau distanțare, au ajuns în Germania, la ferma Spargel Paul.

„Toţi cei care am mers acolo ştiam unde mergem, adică era clar că ne aşteaptă o muncă grea. Şi ne-am asumat asta. Însă ceea ce a am găsit acolo era total diferit de ceea ce ne-am înţeles cu ei înainte de a pleca din ţară.

La muncă ne transportau până pe câmp cu un autobuz plin ochi, unde stăteam iarăşi toţi unul peste altul.

Nu am primit niciun fel de echipamente de protecţie, nici măşti, nici dezinfectant, mănuşi sau căşti.

Se lucra peste 12 ore pe zi, dar fără a păstra distanţa între noi.

Ne-au scos la lucru şi în duminica de Paşte, cu toate că ar fi trebuit să ne ţină în carantină două săptămâni. Ne tratau ca pe nişte sclavi, doar că nu ne biciuiau“, povesteşte Gogu.

Oamenii au fost cazaţi în containere şi li s-a spus că va fi ceva temporar, doar pe perioada carantinei. Însă de o carantină nu putea fi vorba, atâta timp cât muncitorii erau scoşi zilnic la muncă. În camerele mici, oamenii erau ţinuţi câte patru sau şase împreună, iar în scurt timp au apărut şi primele confirmări că boala, care le dădea târcoale, a început să circule fără probleme printre ei.

„Într-o zi când ne-am întors de la muncă, am găsit trei români care rămăseseră în containere, refuzând să vină cu noi să lucreze.

Erau revoltaţi şi strigau în gura mare că nu au fost plătiţi şi că nu li se respectau drepturile. Apoi, au apărut şi primele cazuri de Covid-19 printre oameni.

A fost momentul în care am decis să plec. I-am anunţat că nu sunt de acord să mai lucrez pentru ei atâta timp cât nu-şi respectă promisiunile şi nu asigură condiţiile minime.

Ne-au spus că dacă nu vrem să mai ieşim la lucru şi să respectăm regulile lor, să plecăm de acolo şi că altfel cheamă poliţia la noi. Şi am plecat“, rememorează Mihai Gogu.

După câteva zile petrecute pe stradă, timp în care a dormit pe bănci şi pe unde a putut, Mihai a reuşit să găsească două locuri de muncă la abatorul Tonnies, pentru el şi pentru soţia sa. Însă acolo a izbucnit focarul de Covid!

„La abator am întâlnit condiţii mai bune, nu era ca în containerele de la fermă. Aici am stat cu soţia într-o cameră, doar noi doi, iar aici era curăţenie şi toate la locul lor. Munca era grea, chiar foarte grea, dar pentru asta am venit, să muncim, aşa că nu aveam de ce să ne plângem.

Problemele au apărut când s-a aflat că sunt sute de oameni infectaţi. Mi s-a făcut frică, oamenii se îmbolnăveau pe capete la muncă. Au fost infectate şi cunoştinţe, oameni pe care îi ştiam personal. Din fericire, toţi au supravieţuit.

Eu am ales însă să plec, nu voiam să mă îmbolnăvesc. Mi-am băgat preavizul şi am cerut să-mi se dea banii pe ultimele trei săptămâni, din care două de muncă şi una de concediu. M-au refuzat, n-au vrut să-mi dea niciun euro, dar eu luasem deja decizia şi am plecat oricum“, susţine Gogu.

Şi a plecat, dar nu înainte de a chema televiziunile şi presa germană la abator.

Spune că nu s-ar mai întoarce niciodată în Germania.

„Până acum, mai muncisem ani la rând în Italia şi în Germania, dar nu am mai avut niciodată probleme. Vă spun sincer, nu m-aş mai întoarce. Am o ofertă din construcţii, 1.800 de euro, dar nu mă duc. Rămân aici, voi încerca să deschid o micro fermă cu mijloace de subzistenţă şi văd eu cum mă mai descurc, dar nu mai plec nicăieri”, încheie Mihai Gogu.