in

Carieră fulminantă a unui român din Germania, de la șofer la deținător al unei burse de transport. ”Am realizat-o singur, fără sponsorizări sau alți asociați”

La vârsta de 31 de ani, un sibian stabilit de trei ani în Germania se ocupă de o afacere în plină expansiune, pe care a pus-o pe picioare de unul singur. A pornit cu aproape nimic și  job-uri acceptate doar pentru a câștiga bani de chirie, iar acum suma investită în platforma sa – o bursă de transporturi – se ridică la 40.000 de euro, scrie turnulsfatului.ro.

„Am venit eu singur, cu o valiză de haine și 600 de euro. Lucram cu soția – am deschis o firmă, eu curățam geamuri, ea făcea curățenie”, își amintește Răzvan Popa. De trei ani trăiește în Germania cu soția și copilul lor și dezvoltă tot mai mult o platformă care ușurează munca și legăturile dintre transportatori și expeditori.

De loc din orașul Tălmaciu, la 27 de ani Răzvan a început să lucreze ca șofer, lucru pe care l-a făcut timp de doi ani. Și-a dat seama că vrea ceva mai mult, așa că a renunțat și s-a făcut dispecer de transport privat. „Găseam oameni care aveau mașini și doreau să găsească transporturi. Eu cunoșteam bine engleză și germană și mă descurcam cu lucrul la PC, așa că reușeam să organizez transporturi externe, mă ocupam de toate, de la încărcare, adrese, până la descărcare, negociam prețurile și așa mai departe”, spune acesta.

Pentru că era serios și îi plăcea ceea ce făcea, solicitările au crescut treptat. Așa a început să lucreze intens în a pune pe picioare propria bursă de transport. „Am realizat-o singur, fără sponsorizări sau alți asociați. Am muncit și toți banii mi s-au dus aici, la fel și nopțile și toată energia. Am vrut să îmbunătățesc industria transporturilor și să aduc noutăți în acest segment și să ușurez munca expeditorilor sș transportatorilor. Așa s-a născut Evoload.”

De la 600 la 40.000 de euro

Începutul a fost timid, cu bani puțini. Fiecare euro strâns mergea în noua sa pasiune. Cu timpul, investiția a crescut, la fel și prestigiul platformei sale. Așa a ajuns ca în prezent să aibă nu mai puțin de 40.000 de euro investiți în Evoload, toți banii strânși prin forțe proprii, iar investiția nu se încheie aici.

Această platformă are cel mai eficient sistem de ofertare de pe piață, explică Răzvan – toți transportatorii pot trimite ofertele în timp real și expeditorul le primește pe toate într-un tabel. Platforma are și un sistem de recenzii cu 5 stele.

„Are status transport și sistem management al tuturor curselor, transportatorul poate pune un status care este trimis instant la expeditor și rămâne acolo chiar și după ce cursa a fost completată. Astfel, se poate verifica oricând ce transporturi au efectuat când, cu cine și la ce preț.”

Totodată, toate firmele sunt verificate înainte de a putea folosi platforma, iar cele care nu întrunesc toate condițiile sau par a fi rău intenționate, nu vor putea rămâne.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Abator din Olanda în care lucrează și muncitori cazați în Germania, închis după depistarea unui focar de coronavirus

Germania intenţionează să anuleze avertismentele de călătorie pentru 31 de state, între care şi România