in

Biserica românească din München, 40 de ani de la înființarea oficială

Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din München aniversat în zilele de 15-17 ianuarie 2016, 40 de ani de la înființarea oficială. Alături de ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și PS Episcop vicar Sofian Brașoveanul, de PC părinte paroh Alexandru Nan, protoiereu pentru Bavaria și PC Pr. Prof. Dr. Mircea Basarab, fostul paroh și fondator al parohiei, la sărbătoare au participat numeroși preoți, reprezentanți ai altor culte creștine, autorități locale și numeroși credincioși din München și alte parohii românești din Germania.

Parohia „Nașterea Domnului” din München s-a înființat la 18 ianuarie 1976, având ca preot paroh pe părintele Prof. Dr. Mircea Basarab și aflându-se sub omoforul Patriarhiei Române, ca parohie a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Meridională, cu sediul la Paris. Încă de la începuturi și până azi slujbele și activitățile parohiei au fost găzduite în biserica „St. Willibrord” (a vechilor catolici) din München. Din 1994 a intrat în componența Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și de Nord (1994), iar din ianuarie 2013 este condusă de părintele paroh Alexandru Nan.

Într-o cuvântare înflăcărată, părintele Mircea Basarab, fondator al parohiei, a evocat momente din istoria acestei comunități românești, amintind de bucuriile și greutățile vieții parohiale de-a lungul a aproape 40 de ani.

Oaspeții s-au bucurat de programul artistic în costume naționale, oferit de Școala parohială (înființată în toamna anului trecut) și de corul „Armonia” al parohiei. Alături de ei, Andrei Ciobanu și Luciana Oprea au interpretat la vioară și pian piese românești armonizate de Ciprian Porumbescu și Bela Bartok (Andrei Ciobanu si Luciana Oprea), iar în final, mulțumită inițiativei părintelui Constantin Bartok, ansamblul folcloric „Doina” din parohia Traunreut (compus din 15 perechi) au performat dansuri și tradiții la nunta bănățeană, precum și alte dansuri populare.

sursa: mitropolia-de.ro

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Sondenborg, examen la intrarea în discotecă: intri numai dacă știi germana sau engleza

Gala premiilor ”Noi susţinem Excelența!”, Spania. Premiați și jurnaliști de la Ziarul Românesc