Sari la conținut

Operațiune de amploare la nivel mondial pentru combaterea comerțului pe Dark Web. 150 de persoane, arestate

Etichete:
27/10/2021 12:08 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:26

O operaţiune de amploare la nivel mondial împotriva comerţului ilegal pe Dark Web a dus la arestarea a circa 150 de suspecţi, a anunţat marţi, 26 octombrie, organizaţia europeană de poliţie Europol, cu sediul la Haga, relatează AFP.

Peste 26 de milioane de euro în numerar şi bitcoin, precum şi droguri şi arme au fost confiscate în această operaţiune numită „DarkHunTOR” care a urmat dezmembrării în ianuarie, sub conducerea poliţiei germane, a DarkMarket – cel mai mare site de vânzare de droguri, acte contrafăcute şi monedă falsă, găzduit de DarkNet.

Europol îi avertizează pe infractorii din Dark Web: Forțele de ordine pot să-i identifice

Operaţiunea „DarkHunTOR” „a constat într-o serie de acţiuni separate, însă complementare, în Australia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Ţările de Jos, Elveţia, Regatul Unit şi Statele Unite”, a precizat Europol.

Operațiune de amploare la nivel mondial pentru combaterea comerțului pe Dark Web. 150 de persoane, arestate

În Statele Unite, aproximativ 65 de persoane au fost arestate în această operaţiune care a condus, printre altele, la 47 de arestări în Germania, 24 în Regatul Unit, patru în Italia şi patru în Olanda. Mai multe persoane arestate „constituiau ţinte importante” pentru Europol.

Forţele de ordine au confiscat 26,7 milioane de euro în numerar şi bitcoin, precum şi droguri, inclusiv 25.000 de pastile de ecstasy, şi 45 de arme de foc.

DARKNET: Rețea de pedofili cu peste 400.000 de membri, destructurată de polițiștii germani

În Italia, poliţia a închis, de asemenea, pieţe ilegale numite „DeepSea” şi „Berlusconi” care prezentau „peste 100.000 de reclame la produse ilegale”, potrivit Europol a cărui operaţiune a fost realizată în coordonare cu Eurojust, agenţia Uniunii Europene pentru cooperare judiciară.

„Scopul unor astfel de operaţiuni este de a le semnala infractorilor care operează pe Dark Web că dispune de mijloace şi parteneriate internaţionale comunitatea însărcinată cu aplicarea legii pentru a-i demasca şi pentru a-i duce în faţa justiţiei pentru activităţile lor ilegale, chiar şi în zonele Dark Web”, a declarat directorul adjunct pentru operaţiuni al Europol, Jean-Philippe Lecouffe. 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc