Spectacol umilitor, marți, 15 martie, în Plaza Mayor din Madrid. Protagoniști, câteva cerșetoare românce, de etnie romă, care se aflau în zonă, și suporterii PSV Eindhoven, scrie ziarul spaniol El País.
Olandezii, strânși pe la terasele din Plaza Mayor, pentru a viziona partida cu Atletico Madrid, din Liga Campionilor, le aruncau monede cerșetoarelor.
Indignare la Madrid: Suporterii olandezi umilesc mai multe cerșetoare din România
Din imagini se poate vedea cum olandezii se amuză, aruncându-le bani și mâncare pe jos, în timp ce femeile se împing una pe alta, pentru a aduna monezile și resturile azvârlite în batjocură.
După fiecare monedă aruncată, olandezii strigă: OLE! VIDEO AICI
Le-au cerut să facă şi flotări ca să primească alţi bani. Distracția olandezilor a fost întreruptă de către polițiștii spanioli care au intervenit la solicitarea trecătorilor revoltați.
Imaginile au fost publicate de El Pais cu genericul „Suporterii olandezi aruncând monezi refugiatelor siriene”. Toată lumea ştie însă de unde vin cerşetoarele, şi asta se vede din comentariile la video. Chiar un arab a comentat:
Haytham Allam: „These are Romanians Gypsies not Syrian, it’s very obvious from their look”
Mai mulţi spanioli de la faţa locului s-au arătat indignaţi de batjocura suporterilor olandezi.
Dar scenele inumane cu cele patru femei din România umilite în Plaza Mayor din Madrid au oripilat opinia publică din Spania și nu numai.
Președintele guvernului spaniol, Mariano Rajoy a declarat la un post de televiziune că este cel mai josnic moment pe care l-a văzut în viaţa sa. „Mă simt îngrozitor. Este cel mai josnic gest pe care l-am văzut în viaţa mea. Este revoltător”, a declarat Mariano Rajoy.
Reacții au apărut și din partea Ambasadei Olandei la Madrid care şi-a cerut scuze pentru incident, iar preşedintele clubului PSV Eindhoven, Toon Gerbrands a declarat printre altele că: „Vom face tot posibilul să-i găsim pe vinovaţi, le vom interzice accesul pe stadion și chiar mai mult”. Despre episod s-a vorbit şi în Parlamentul Olandei (în cel al României nu!). Procuratura din Madrid a deschis o investigaţie.
„Am vrea asta în fiecare zi”
El Pais a stat de vorbă cu cerşetoarele umilite de suporterii olandezi, descoperind că femeile nu erau oripilate, ba dimpotrivă: „Ne dorim să râdă de noi aşa în fiecare zi! … Am câștigat o mulțime de bani cu acei oameni care râdeau de noi”, spun femeile. Fiecare are o poveste tristă în spate. Nagie este văduvă și are opt copii de hrănit. Sevilan a fost vândută de către părinții ei din Ţăndărei unor mafioţi pentru 80 de euro … Ele dorm pe sub poduri în cutii de carton sau se ascund în canale.
Pentru un moment, femeile simt că sunt în centrul atenţiei. Se simt mai puţin invizibile. Spun că suporterii olendezi care le-au aruncat monede pe jos le-au trata în definitiv bine. Ar vrea să mai treacă prin asta. „Aș vrea să ne umilească aşa în fiecare zi. Am câștigat mai mulți bani în acel moment decât în toată luna. Oamenilor li se poate părea ruşinos, dar pentru ce am luat, cei opt copii ai mei vor mulțumi.”
Nagie este singura dintre cele șase femei care vorbește bine limba spaniolă. Este, de asemenea, cea mai în vârstă din grup, având 40 de ani. Iar marți 15 martie a fost cea mai „bogată”. Ea a strâns 40 de euro aruncaţi pe jos de fanii PSV. Alături de el era Sevian, în vârstă de 19 de ani, cea mai tânără, care a făcut flotări spre hazul olandezilor, primind o hârtie de cinci euro. Ea cerşeşte de trei ani pe străzile din Madrid. În mână are o monedă de 50 de cenți, pe spatele căreia se află silueta Reginei Beatrix a Olandei. Celelalte femei de etnie româ din România râd cu voce tare. „Sevian ne-a împins, pentru a obține mai mulți bani”, strigă celelalte.
Se numesc Jumaje (20), Katerina (30), Maria (30) și Fatma (25).
Nagie repetă de mai multe ori: „Aş vrea să ne umilească aşa în fiecare zi.”
Ea a sosit în Spania, în urmă cu cinci ani, păcălită cu un loc de muncă. Vine din Medgidia. Acolo, un vecin a contactat-o şi i-a oferit un bilet de autobuz pentru a ajunge la Madrid, unde o aştepta un loc de muncă bun. La sosire, mai mulți bărbați au spus că au o datorie la ei. „Trebuie să aleg modul în care vrem să cerem bani. La semafor, cu o cârjă sau pe la colțuri”. Împarte „prada” de fiecare zi cu conaționalii români, organizaţi ca o mafie. Locuiesc în barăci, la 12 kilometri de centrul orașului Madrid, unde se află mai mult de 400 de persoane de origine română. Se estimează că, în Spania, supraviețuiesc cerșind 50.000 de romi români.