Dacă vorbim de România, sunt puține orașele mari din țara noastră care să fie legate între ele prin autostrăzi, cele mai circulate drumuri la nivel mondial. Sigur, poți să fii cucerit de imagini din Statele Unite ale Americii, cu drumuri nesfârșite sau autostrăzi una peste alta, în noduri de trafic. Între cele două instanțe mai există câteva lucruri de știut.
Autostrăzile lumii au o istorie îndelungată și câteva ies în evidență prin anumite lucruri. Playtech a selectat câteva dintre ele mai jos.
- Primul drum construit vreodată care ar putea fi considerat autostradă a fost o porţiune de aproape 20 de kilometri între orașele nemțești Köln şi Bonn. Porțiunea a fost inaugurată în 1932.
- Cea mai lungă autostradă a lumii este autostrada Pan-Americană. Aceasta pleacă din Fairbanks (Alaska) și se finalizează la Buenos Aires (Argentina). Distanța totală a autostrăzii ajunge la aproape 50.000 km.
- Cea mai lungă autostradă dreaptă din lume se găsește în Arabia Saudită și leagă orașele Haradh cu Badha. Cunoscută sub numele de Autostrada 85, șoseaua are o lungime de 260 de kilometri și este în întregime în linie dreaptă.
- Cea mai lungă autostradă din Europa este Bundesautobahn 7, care străbate Germania de la graniţa cu Danemarca, până la frontiera cu Austria. Şoseaua măsoară 963 de kilometri.
- Pe anumite sectoare de pe Autobahn, așa cum sunt denumite autostrăzile din Germania și Austria, nu există limită de viteză.
- China are o rețea de peste 96.000 de km de autostrăzi, fiind urmată de Statele Unite ale Americii cu o rețea de 76.334 km de autostrăzi.
- Totodată, China plănuiește ca până în anul 2030 să ajungă la 400.000 km construiți de autostradă.
Altfel, ca fapt divers, merită să știi că autostrăzile sunt două căi de circulație unidirecționale, separate printr-o zonă mediană, fiecare cu cel puțin două benzi de circulație, fără încrucișări de nivel cu alte căi de circulație și accesibile numai în anumite puncte special amenajate. Asta la nivel tehnic. La nivel pragmatic: sunt cele mai sigure drumuri din lume.