
Ce semafor urmează bicicliștii la intersecție? Există o confuzie care se repetă zilnic în traficul urban, la fiecare intersecție semaforizată unde o pistă de biciclete se intersectează cu fluxul auto, și care poate costa viața unui om. Când un biciclist se apropie de o intersecție și nu există un semafor dedicat exclusiv pentru biciclete — adică acel mic dispozitiv luminos cu simbolul unui ciclist sau varianta combinată biciclist-pieton — care dintre cele două semafoare existente ar trebui să îl guverneze: cel pentru pietoni sau cel pentru șoferi? Răspunsul este categoric: în absența unui semafor dedicat, biciclistul urmează culoarea semaforului destinat autovehiculelor, nu pe cel pentru pietoni. Bicicleta este, din punct de vedere legal, un vehicul — clasificată alături de motociclete și autoturisme — iar conducătorul ei este tratat ca orice alt participant la trafic cu volanul sau ghidonul în mână. Această regulă, consolidată prin modificările legislative aduse codurilor rutiere și aplicată practic din 2016, plasează biciclistul în aceeași categorie de obligații cu șoferul, inclusiv în ceea ce privește respectarea semnalelor luminoase la intersecții.
Ce semafor urmează bicicliștii la intersecție? ADAC Explică
Problema apare tocmai din această suprapunere de reguli aparent logice, dar în practică generatoare de situații periculoase. Semaforul pentru pietoni se aprinde în roșu cu câteva secunde mai devreme decât cel destinat autovehiculelor — o marjă de siguranță calculată tocmai pentru ca pietonii să nu mai fie angajați în traversare în momentul în care mașinile primesc verde. Un biciclist care urmează greșit semaforul pietonal se va opri înainte ca semaforul auto să fi trecut pe roșu, creând confuzie în trafic și, mai grav, devenind imprevizibil pentru șoferii din jur. Inversul este la fel de periculos: un șofer care virează la stânga și vede semaforul pietonal deja pe roșu poate presupune că și biciclistul de pe pistă trebuie să fie oprit — o greșeală pe care specialiștii în siguranță rutieră o numesc fatală, deoarece biciclistul are în continuare drept de trecere câtă vreme semaforul auto este verde. Obligația de a acorda prioritate biciclistului care circulă pe o pistă semnalizată nu încetează odată cu aprinderea roșului pietonal, ci abia odată cu roșul semaforului destinat vehiculelor.
Citește și: Testul ADAC 2026 pentru anvelope de vară: trei mărci de evitat și un câștigător clar
Semafoarele dedicate și soluțiile parțiale
Acolo unde infrastructura permite, autoritățile locale au început să instaleze semafoare specifice pentru bicicliști — fie un aparat separat cu simbolul ciclistului, fie o combinație biciclist-pieton care funcționează independent față de cel auto. Au apărut și marcajele de tip bike box — spații delimitate în fața liniei de oprire a mașinilor, unde bicicliștii se poziționează la culoarea roșie și pornesc primii la verde, eliminând astfel riscul de acroșare la demarare. Autovehiculele pot depăși bicicliștii abia după ce aceștia ies din intersecție și se înșiruie din nou pe bandă. Aceste măsuri reduc semnificativ riscul de accident, dar implementarea lor rămâne sporadică și concentrată în câteva intersecții din marile orașe, lăsând cea mai mare parte a rețelei urbane de piste fără o semnalizare clară.
Realitatea din teren este că nici bicicliștii, nici șoferii nu cunosc suficient de bine această regulă. Bicicliștii tind să urmeze instinctiv semaforul pietonal, fie pentru că pista lor trece pe lângă trecerea de pietoni, fie pentru că nimeni nu i-a informat vreodată altfel. Șoferii, la rândul lor, pornesc la viraj imediat ce văd roșul pietonal, fără să verifice dacă un ciclist mai are verde pe semaforul auto. La trecerea printr-o intersecție semaforizată, biciclistul are obligația să respecte culoarea semaforului electric destinat vehiculelor — nu pe cel pietonal. Până când această regulă va fi înțeleasă uniform de toți participanții la trafic și până când infrastructura va oferi răspunsuri clare la fiecare intersecție, fiecare întâlnire dintre o bicicletă și o mașină care virează rămâne un test de încredere mutuală pe care legislația singură nu îl poate rezolva.
