Ce se întâmplă cu pensia în caz de deces – Când un pensionar decedează, există câteva aspecte administrative importante legate de pensie și alte beneficii pe care familia sau cei apropiați ai decedatului ar trebui să le ia în considerare. Iată o imagine de ansamblu și detalii relevante. Plata pensiei se încheie la finele lunii în care beneficiarul de pensie decedează. Ce se întâmplă după aceea? Tot ce a fost efectuat sau încasat după acest moment trebuie restituit companiei de asigurări de pensii. Supraviețuitorii sunt obligați să informeze imediat societatea de asigurări de pensii despre deces și să restituie totul. CONTINUAȚI SĂ CITIȚI
Ce se întâmplă cu pensia în caz de deces
Chiar și după ce decesul a fost raportat, din motive bancare de cele mai multe ori, pensia va continua să fie virată. Poate dura chiar săptămâni până la blocarea sa. Toate plățile pentru care nu mai exista dreptul pensionarului trebuie vor trebui restituite până la ultimul cent.
În schimb, dacă beneficiarul mai avea drepturi de pensie, atunci vor fi plătite numai moștenitorilor săi. Moștenirea trebuie dovedită de cele mai multe ori în fața autorităților cu certificatul de moștenitor (obținerea acestuia este obligația supraviețuitorilor).
Cum și unde se comunică evenimentul?
Decesul pensionarului trebuie comunicat oficial. Dacă nu se ocupă firma de pompe funebre, va trebui să vă ocupați singur, prezentându-vă la cel mai apropiat oficiu poștal cu cartea de identitate a pensionarului decedat și certificatul de deces obținut de la Starea Civilă.
Dacă decesul se întâmplă la sfârșitul lunii, e aproape imposibil să fie oprită imediat pensia. Oricum ar fi, e recomandabil să nu închideți imediat contul bancar și să îl mai lăsați deschis o perioadă. Pentru pensiile de văduvă există reglementări speciale timp de trei luni.În acest timp, chiar și cei mai înstăriți primesc pensie de urmaș dacă defunctul primea pensie pentru limită de vârstă. În acest timp pensia de urmaș este pensia statutară pe care o primea pensionarul. Citește și: Germania: Salariu de 5.500 de euro brut ? Atât rămâne pensie!
Trei luni de pensie
Instituția de pensii din Germania anticipează astfel pentru soțul supraviețuitor trei pensii pentru că, de obicei, momentul este unul special în care familia se confruntă cu sarcini financiare mai mari. Supraviețuitorii trebuie să solicite o plată unică la Deutsche Post în termen de 30 de zile de la decesul pensionarului, dacă nu oricum se vor primi 3 luni de pensie dar nu dintr-o dată ci în trei luni diferite.
După acest trimestru se va primi o parte din pensia persoanei decedate ca pensie de urmaș De obicei la pensia mare de urmaș, care este de circa 55/60% din (posibila) pensie de vârstă a defunctului se iau în calcul veniturile văduvei.
Indemnizația de îngrijire trebuie restituită?
Și rudele pensionarului care primeau indemnizație pentru îngrijire? Indemnizația va fi plătită pentru toată luna decesului. Acești bani primiți nu trebuie restituiți. În plus, este de reținut că oricine moștenește bunuri sau bani moștenește și facturile de plată ale pensionarului.
Important: dacă decesul unui pensionar român care încasa pensie din România a avut loc în străinătate, în Germania, de exemplu, iar autoritățile din Germania au emis un certificat de deces, acesta trebuie transcris în registrele de stare civilă română. Pentru sistarea pensiei este necesar ca mandatarul să se adreseze casei de pensii în 15 zile de la deces și să declare evenimentul. Acolo, ulterior, va trebui să depună și certificatul de deces. Ar putea obține ajutorul de deces acordat de autoritățile române. În 2023 ajutorul de deces în cazul pensionarului este de 6789 lei.
Concluzii
- Este important să anunțați autoritățile locale sau instituția de asigurări sociale despre deces cât mai curând posibil.
- Este necesar să anunțați și banca despre deces.
- Plățile pensiei publice se opresc odată cu decesul pensionarului. Este posibil ca urmașii să primească o ultimă plată care să acopere perioada până la data decesului.
- În cazul pensiilor private, modalitatea de gestionare a decesului și încetarea plăților poate varia în funcție de planul sau asigurarea privată.
- Dacă au fost virate sume după deces, acestea ar trebui returnate autorităților relevante. În general, sumele plătite după deces nu sunt datorate și trebuie să fie recuperate.
- Este recomandat să nu închideți imediat contul bancar al decedatului – acesta poate fi utilizat pentru a returna sume plătite în plus sau pentru alte tranzacții asociate decesului.
- În cazul unui beneficiar pensionar român – Anunțarea autorităților române: familia sau reprezentanții legali ar trebui să anunțe autoritățile române despre deces. Acest lucru poate fi făcut prin intermediul consulatului sau ambasadei române din țara în care a avut loc decesul.
- Este recomandat să căutați asistență la nivel local sau să consultați autoritățile relevante pentru a vă asigura că procedurile specifice sunt respectate și pentru a evita orice probleme ulterioare. Procesele administrative pot varia în funcție de țară și de sistemul de pensii implicat. Surse: rentenstatus, cnpp.ro