
De aproape o lună, comunitatea românească din Portugalia și din țară trăiește cu sufletul la gură din cauza dispariției lui Andrei Singureanu, un tânăr de 34 de ani care a lucrat în industria de film, atât în producții românești, cât și pe teritoriul portughez. Andrei locuia și muncea în Porto, alături de partenera sa, însă la începutul lunii iunie relația s-a încheiat, iar contractul său de muncă a expirat aproape simultan. Pe 4 iunie, tânărul a părăsit locuința în care stătea, luând cu el doar telefonul mobil — fără pașaport, fără acte de identitate, fără cardurile bancare, fără laptop și fără bagaje. Anunțase atât prietena, cât și rudele din România că urma să accepte o ofertă de muncă găsită pe Reddit: un bărbat de origine română, emigrat în Germania înainte de 1989 și stabilit ulterior în Portugalia, i-ar fi propus să îi vopsească barca în schimbul cazării și al hranei, undeva în regiunea Algarve, posibil în portul Lagos. Din acel moment, urmele lui Andrei se pierd.

Familia a sesizat Poliția din Porto pe 6 iunie, iar cazul este cunoscut și de autoritățile române. Potrivit informațiilor transmise apropiaților, ultima localizare a telefonului mobil al lui Andrei a fost înregistrată în după-amiaza zilei de 5 iunie, în jurul orei 18:05, în zona localității Marateca, înainte ca semnalul să dispară complet. Familia a cerut autorităților portugheze verificarea camerelor de supraveghere din gara Porto-Campanhã, din stațiile aflate pe ruta către Algarve și din mijloacele de transport care au circulat în acea după-amiază, în speranța reconstituirii traseului exact urmat de tânăr.
Comunitatea, mobilizată pe rețelele sociale
Vestea dispariției lui Andrei Singureanu s-a răspândit rapid printre românii stabiliți în Portugalia, iar colegii lui Andrei din lumea filmului au pornit o campanie de strângere de fonduri și voluntari. „Ne-a dispărut un coleg din cinematografie în Portugalia! Andrei a lucrat la mai multe filme românești cu toată inima”, a transmis unul dintre apropiații săi pe Facebook, cerând sprijin pentru transport, combustibil și cazare celor dispuși să meargă pe teren. Grupul de voluntari intenționează să verifice spitale, adăposturi sociale, șantiere navale și porturi din zona Algarve, acolo unde ar fi putut ajunge tânărul. Există și informații neconfirmate potrivit cărora Andrei s-ar afla în zona orașului Faro, însă nicio autoritate nu a confirmat oficial această pistă până în prezent.
Andrei Singureanu a devenit cunoscut publicului larg după participarea la sezonul 11 al emisiunii X Factor,
Apel către comunitatea românească
Semnalmentele transmise de familie sunt următoarele: 1,85 metri înălțime, aproximativ 60 de kilograme, constituție foarte slabă, păr șaten închis, ochi căprui, poartă la gât o cruce din lemn și vorbește engleză și spaniolă. Familia și prietenii fac apel către toți românii aflați în Portugalia — mai ales în zona Porto, pe ruta către Algarve sau în orice comunitate din sud — să verifice dacă l-au văzut sau au orice informație relevantă despre traseul lui după data de 5 iunie. La aproape treizeci de zile de la ultimul contact, fiecare detaliu, oricât de mic, ar putea fi cheia care să ducă la găsirea lui Andrei.
