Poștașul Mohammad Faron (36 de ani), din Emsbüren (Saxonia Inferioară), a fost diagnosticat cu cancer, în ianuarie 2020, la Spitalul Bonifatius Lingen. Nodul limfatic inghinal era de dimensiunea unei alune. Bărbatul a fost îngrozit, cu atât mai mult cu cât mama sa murise de aceeași boală în 2016, la 53 de ani. În păcate, însă, diagnosticul a fost pus greşit, iar bărbatul a trăit o experienţă îngrozitoare, scrie Bild.
După ce a aflat disgnosticul, bărbatul a avut o „ultimă dorință. Le-am cerut doctorilor să întârzie puțin chimioterapia. Vreau să-mi cunosc copilașul! Să așteptăm să nască soția mea, Katharina”, care la acel moment era însărcinată în cinci luni.
Fetiţa sa a venit pe lume pe 14 mai 2020, chiar în clinica unde tatăl său urma să înceapă chimioterapie, patru zile mai târziu. Mohammad spune că aproape a fost omorât: „Pur și simplu zăceam în pat, nu mai puteam mânca nimic”. La două săptămâni, din nou citostatice: „Mi-am pierdut complet părul și ajunsesem la 80 de kilograme. Am slăbit 15 kilograme în câteva zile”.
«Doctorul m-a sunat și mi-a zis că sunt sănătos»
Pentru a avea și a doua părere medicală, fiindcă se simțea din ce în ce mai rău, înainte de a treia ședință, Faron și-a pus soția să-i trimită analizele complete la un alt doctor, la Nordhorn. Răspunsul a fost șocant: „Doctorul m-a sunat și mi-a zis că sunt sănătos. Aveam doar o infecție virală de la un herpes”. Faron a fost scos imediat de sub programul de chimioterapie și externat.
Cel de-al doilea diagnostic era, de fapt, cel corect. „Oncologul curant regretă situația creată. El este intens implicat în clarificarea întrebărilor referitoate la această problemă gravă”, au transmis, sec, reprezentanții spitalului care pusese diagnosticul eronat.
Potrivit Bild, pacientul și-a angajat un avocat și solicită despăgubiri uriașe pentru durerea și suferința provocate. În plus, bărbatul şi-a pierdut şi locul de muncă.