Sari la conținut

Cât costă cu adevărat creșterea unui copil în Germania? Suma finală i-a uimit pe mulți părinți

24/11/2025 20:13 - ACTUALIZAT 24/11/2025 20:13

Cât costă cu adevărat creșterea unui copil în Germania? Este o întrebare care îi urmărește atât pe viitorii părinți, cât și pe cei care deja se străduiesc să țină pasul cu scumpirile, chiriile tot mai mari și necesitățile zilnice ale copiilor. Răspunsul – bazat pe date oficiale – este unul care poate da fiori: un copil costă în medie 164.808 euro până la vârsta de 18 ani.

Cât costă cu adevărat creșterea unui copil în Germania?

Potrivit Oficiului Federal de Statistică, cheltuielile lunare diferă în funcție de vârstă:

  • între 0 și 6 ani: 679 euro/lună
  • între 6 și 12 ani: 786 euro/lună
  • între 12 și 18 ani: 953 euro/lună

Media generală este de aproximativ 763 de euro lunar, ceea ce înseamnă peste 9.150 euro/an, scrie fedixmagazin.de. Cheltuielile analizate nu se limitează la scutece, mâncare, haine, jucării sau telefonul copilului. Ele includ și costurile indirecte care apasă puternic bugetul familiei:

  • un apartament mai mare
  • consum mai mare de energie și apă
  • mobilier suplimentar
  • transport, concedii și ieșiri
  • activități extracurriculare

Aceste costuri definesc, în realitate, „prețul vieții de părinte”.

De la 1 ianuarie 2026, alocația pentru copii (Kindergeld) va fi de 259 euro pe lună, acoperind doar o treime din cheltuielile minime lunare ale unui copil mic.
>>> Citiți și: Statul german oferă bani gratuit pentru pensia ta, dar 90% dintre români nu știu asta

Primul an de viață este cel mai scump

Statistic, un bebeluș costă la fel ca un copil mic, însă există o cheltuială majoră suplimentară: Erstausstattung (echipamentul inițial). În funcție de cumpărături noi sau second-hand, părinții plătesc între 2.000 și 4.000 de euro, incluzând:

  • cărucior
  • pătuț
  • scaun auto
  • scutece și articole de îngrijire

Astfel, primul an de viață poate ajunge la 11.000 – 13.000 de euro.

Costurile cresc cu numărul de copii – dar scade costul per copil

Interesant este că, în familiile cu mai mulți copii, costul individual scade:

  • un copil: 763 euro/lună
  • doi copii: 638 euro/copil/lună
  • trei copii: 590 euro/copil/lună

Motivul este simplu: multe lucruri se reutilizează, de la haine la mobilier. Totuși, pentru părinți singuri, povara este dramatică: aproape jumătate din venit merge pe copil. Experții subliniază și costurile invizibile – cele care nu apar în statistici: venit pierdut pentru mamele sau tații care lucrează part-time, investițiile în educație, economiile pentru viitor, permisul de conducere, prima mașină sau anii de studii.

Ce urmează după 18 ani? Costurile pot exploda Nu există statistici uniforme, deoarece traseele copiilor diferă enorm. Unii încep să lucreze la 16 ani, alții merg la universitate, călătoresc, rămân în întreținere până la 25–30 de ani. De aceea, specialiștii recomandă părinților să economisească devreme, chiar dacă suma pare mică la început.

Copiii costă enorm – dar aduc o valoare care nu poate fi măsurată în bani. Aceasta rămâne singura investiție în care câștigul emoțional este infinit mai mare decât efortul financiar.