Sesizată de o asociaţie, Curtea Constituţională germană va dezbate tema castrării pe viu a porcilor, o practică foarte răspândită în fermele din Germania, dar contestată tot mai amplu în Europa, relatează AFP, citată de Agerpres.
Organizaţia de protecţie a animalelor PETA a depus la jumătatea lunii noiembrie un recurs constituţional împotriva acestei practici menite să ducă la prevenirea gustului şi mirosului neplăcut al cărnii porcilor masculi.
Efectuată fără anestezie, după prima săptămână de viaţă a purceilor, castrarea provoacă o durere intensă animalelor.
Uniunea Europeană recunoaşte statutul de fiinţe conştiente ale animalelor. Există suficiente date ştiinţifice care demonstrează că animalele vertebrate sunt fiinţe sensibile (sentient beings). Conştienţa unui animal rezultă mai ales din posibilitatea acestuia de a simţi emoţii şi de a-şi controla mişcările voluntare. Sensibilitatea unui animal constă în posibilitatea sa de a simţi durerea.
PETA a sesizat justiţia în calitate de reprezentantă a acestor animale, ale căror drepturi în opinia sa sunt încălcate, cerând judecătorilor să le fie recunoscute drepturile individuale. Potrivit acestei ONG, dreptul german ce permite fiecăruia (‘jedermann’) să solicite protejarea în justiţie a drepturilor sale deschide calea acestei recunoaşteri, în măsura în care Constituţia impune fiecărui stat federal să „protejeze animalele” ca o responsabilitate pentru „generaţiile viitoare”.
În Franţa, ministrul agriculturii, Didier Guillaume, a evocat în noiembrie o interdicţie a castrării porcilor pentru sfârşitul anului 2021, fără să facă totuşi un anunţ oficial. Măsuri pentru bunăstarea animalelor sunt aşteptate pentru următoarele săptămâni.
Unele ţări europene au interzis deja castrarea purceilor, precum Norvegia, Elveţia şi Suedia.