
Clienții Lidl din Elveția au avut parte de o surpriză stranie atunci când au descoperit, pe rafturile magazinului, ambalaje de carne etichetate „Pipistrello 800 g”. Termenul, care în italiană înseamnă „liliac”, a creat imediat confuzie și un val de reacții pe rețelele sociale. Fotografiile cu ambalajele au devenit virale, alimentând tot felul de teorii și glume.

„Carnea de liliac” de la Lidl a revoltat clienţii
Reacții ironice și dezgust online. Unii utilizatori și-au exprimat dezgustul față de presupusa comercializare a unei cărni exotice. „Ei bine, dacă asta scrie într-adevăr pe ambalaj, atunci este absolut dezgustător”, a comentat un utilizator pe Reddit.
Alții au ironizat situația, spunând că abia așteaptă să testeze „noul produs special”. „Puiul din peșteră”, a scris un alt comentator, apropiindu-se cel mai mult de adevăr. Speculațiile s-au răspândit rapid, mai ales pe fondul sensibilității publice legate de consumul de carne exotică și de suspiciunile stârnite în perioada pandemiei.
Lidl admite greșeala
În realitate, produsul etichetat cu termenul italian pentru „liliac” era de fapt carne de pui – aripioare. Reprezentanții Lidl au explicat pentru publicația elvețiană „TicinOnline” că este vorba despre o eroare de traducere, iar compania regretă confuzia creată: „Produsul este, desigur, carne de pui. Regretăm profund orice confuzie care ar fi putut apărea.”
Etichetele au fost corectate imediat în magazine și în broșurile online, iar producătorul a fost notificat pentru a evita situații similare în viitor.
Citeşte şi: Experții avertizează: Iată ce ascund cu adevărat fructele congelate
„Friptura de liliac” există, dar nu cum cred clienții
Confuzia a fost amplificată și de faptul că există pe piață un produs numit „Bat Steak”. Totuși, acesta nu conține carne de liliac. Denumirea provine de la un măcelar elvețian care furnizează carne pentru Lidl și face referire la forma bucății de carne de vită, asemănătoare unei aripi de liliac.
Potrivit Kurier, chiar și Aldi Suisse a fost menționată în zvonurile online, dar compania a clarificat că nu a vândut niciodată un astfel de produs, conform t-online.de. (Foto: Canva Pro)