Preşedintele Klaus Iohannis este personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere. Este concluzia unui sondaj CSCI, care mai relevă că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, noul PNL ar câştiga scrutinul, urmat la mică distanţă de Alianţa PSD-UNPR-PC.
Trei sferturi dintre români spun că au multă şi foarte multă încredere în şeful statului. Potrivit sondajului CSCI, Klaus Iohannis este urmat în acest clasament al încrederii de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, cu 43 de procente.
Pe locul 3, cu 40 de procente, e premierul Victor Ponta. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, se bucură de încrederea a 35% dintre români, în timp ce în copreşedinţii noului PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, au încredere 19, respectiv 14 la sută dintre cei chestionaţi.
Pe de altă parte, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, noul PNL ar aduna cele mai multe voturi, 39%, urmat la o distanţă mică, de două procente, de Alianţa PSD-UNPR-PC.
Sondajul CSCI arată că Partidul Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu, ar obţine 6 la sută, urmat de UDMR, cu 5 procente.
Noul partid înfiinţat de Monica Macovei ar câştiga 3 la sută din voturi, în timp ce Partidul Mişcarea Populară şi Partidul Poporului-Dan Diaconescu ar avea 2 la sută.
În ceea ce priveşte relaţia dintre preşedinte şi premier, peste 70% dintre cei intervievaţi spun că aceasta trebuie să rămână ca acum, în timp ce 11 procente îşi doresc ca Victor Ponta să fie mai agresiv în relaţia cu Klaus Iohannis.
10 la sută dintre participanţii la chestionar au declarat că îşi doresc un preşedinte mai agresiv în relaţia cu şeful Executivului.
Sondajul CSCI a fost realizat telefonic, în perioada 24 – 28 martie 2015, pe un eşantion de 1.073 persoane, iar marja de eroare este de plus/minus 3,1%.