
Caniculă la început de toamnă: Germania se pregătește de un sfârșit de septembrie atipic, în care vara își face simțită prezența cu o forță neașteptată. O masă de aer tropical aduce temperaturi de până la 32 de grade, însă nu doar căldura va transforma atmosfera. În zilele următoare, cerul se va colora într-un galben-portocaliu spectaculos din cauza prafului saharian, iar duminică, fenomenul rar de „ploaie de sânge” ar putea șoca locuitorii din vestul țării.

Caniculă neașteptată la început de toamnă
Totul se întâmplă chiar în weekendul în care debutează Oktoberfestul de la München. În loc de răcoarea clasică a toamnei, Germania va fi cuprinsă de o veritabilă caniculă târzie. În sud și centru, temperaturile vor urca între 25 și 30 de grade, în timp ce nordul țării va înregistra valori mai blânde, de 20–25 de grade. Însă bucuria verii prelungite va dura puțin: de duminică, vremea se schimbă brusc, cu furtuni violente, grindină și vânturi puternice, iar temperaturile vor scădea dramatic spre 15–20 de grade.
Citiți și ► Începe Oktoberfest 2025: bere la preț de lux, este cea mai scumpă ediție din istorie
Cer galben și aer sufocant din cauza prafului saharian
Odată cu valul de căldură, vânturile aduc din Africa și cantități mari de praf saharian. În locul cerului albastru, locuitorii din vestul Germaniei vor privi spre un orizont gălbui. Fenomenul, deși obișnuit în primăvară și toamnă, capătă în acest context o intensitate aparte și va afecta vizibilitatea și calitatea aerului. Pentru persoanele cu afecțiuni respiratorii, specialiștii recomandă prudență: particulele de praf pot provoca iritații și inflamații ale căilor respiratorii.
„Ploaia de sânge”, între știință și superstiție
Cea mai spectaculoasă manifestare ar putea apărea duminică, atunci când ploile se vor combina cu praful saharian bogat în particule de fier. Rezultatul: picături de ploaie roșiatice, un fenomen numit popular „ploaie de sânge”. Dacă în trecut era privit ca un semn al războaielor sau al foametei, astăzi el rămâne o curiozitate științifică și un spectacol vizual unic.