Țara noastră își pune speranța în tinerii campioni la robotică. România se poate dezvolta accelerat datorită unor oameni care şi-au propus să facă mai mult decât media. Şi nu e niciodată prea devreme pentru a începe. În cadrul campaniei „România Fast Forward”, Digi24 propune să ne uităm la generaţia de mâine.
La vârsta adolescenţei sau chiar mai devreme, tinerii români îşi testează abilităţile de ingineri. Un concurs de roboţi poate părea o joacă, dar mai importantă decât competiţia este munca depusă pentru a ajunge acolo: tinerii învaţă cum este să lucreze în echipă, să facă programare şi să rezolve diverse probleme în mod creativ. E un efort făcut de ei şi de familiile lor, în afara programei şcolare, doar pentru că sunt pasionaţi de inginerie și dornici să învețe lucruri noi. E o joacă serioasă pentru inginerii de mâine ai României.
Roboţii nu mai sunt de joacă. Tinerii deprind cunoştinte, lucrul în echipă, devin creativi; se dezvoltă. Şi pe urma unor roboţi, a unei inteligenţe artificiale, se formează caractere.
Deşi în şcolile din România nu se învaţă robotică, liceenii români sunt printre cei mai buni din lume la concursurile în care inteligenţa artificială prinde viaţă. Şi nu sunt accidente. E deja ceva obişnuit.
Echipele de elevi de la Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja” din București, Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova reprezintă acum România la Campionatul Mondial de Robotică din Saint Louis, Statele Unite.
„S-au înscris în ultimele două săptămâni, au muncit zi și noapte. Au venit acasă două-trei ore și au plecat iară”, spune Carmen Voicescu, părintele unuia dintre adolescenții pasionați.
Reporter: Sunteți mama unuia dintre ei?
„Mama celui care a decis să se înscrie în ultima clipă și să tragă tot liceul după el”, răspunde Carmen Voicescu.
Sergiu Voicu, reporter Digi24: Dacă ajungem la Alba, aflăm că aici se fac roboți, nu industriali, ci roboți cu care putem ajunge campioni mondiali.
„Limbajul de programare este diferit, ce facem la școală este complet diferit față de ce facem noi aici. Mi-am schimbat viziunea despre viitorul meu”, mărturisește Cristian Pop, unul dintre pasionații din Alba cu care a stat de vorbă reporterul Digi24.
„Eu mă ocup de modelare 3D, am construit roboţelul pe calculator şi am ajutat la realizarea unor piese care urmează să fie printate 3D”, spune Denisa Florea, elevă.
„Pentru liceu, este un pas colosal, pentru Alba…nici nu știu ce să zic, e incredibil, vă dați seama, prima imprimantă 3D într-un liceu din Alba!”, mărturisește, entuziast, Răzvan Cioancă, elev.
Au venit cu o idee ingenioasă și au folosit pentru creierul roboțelului XEO, un telefon cu sistem de operare Android.
„Acest telefon este conectat la alt telefon de pe robot și noi așa prin wi-fi controlam roboțelul”, explică Alex, elev în clasa a XI-a.
Telefonul inteligent poate fi folosit și pentru altceva decât pentru butonat pe rețelele de socializare.
Au fost momente dificile? vrea să știe reporterul.
„Da, făceam un sistem, care nu mergea nici din prima, nici din a doua, nici din a treia. Devenea frustrant”, recunoaște George Adam.
„Tind să cred că suntem niște deschizatori de drumuri și îi vom inspira pe cei mai mici”, spune, cu maturitate, Răzvan Cioancă.
Roboții făcuţi de acești elevi nu au neapărat şi o aplicare practică, sunt doar niște jucării mai sofisticate. Sunt, însă, un instrument excelent pentru a educa tinerii. Învaţă să îndeplinească sarcini, dar învaţă şi electronică prin practică directă.
Și la Breaza, la Liceul Militar, este o echipă ce se ocupă de robotică. Au realizat un robot care participă la competiții. Domnul Sorin este coordonatorul echipei.
De unde pasiunea pentru robotica la un liceu militar?
„Pasiunea a apărut odată cu proiectul. Copiii au devenit pasionați de robotică, pâna atunci nu știau absolut nimic despre așa ceva”, spune Sorin Mischie, profesor de informatică la Liceul Militar din Breaza. „Pentru noi este o mare provocare, pentru România este ceva deosebit, copiii pot să vadă cum să îşi dezvolte talente poate ascunse”, adaugă profesorul.
Andrei Radu este mecanicul echipei.
Știai ceva despre robotică înainte să te apuci de proiectul ăsta?
„Absolut nimic, dar îţi dai seama că nu îţi trebuie cunoştinţe într-un anumit domeniu, ca să dezvolţi o pasiune”, spune hotărât Andrei.
Paul Anghel este programatorul 3D al echipei. „Practica întotdeauna ne omoară. Când proiectezi ceva, merge bine, iar apoi, când setezi la imprimantă, e posibil să nu iasă mărimea sau dimensiunea cum ai setat-o”, mărturisește el.
Vlad Joldeș este programatorul echipei. „Am întâmpinat mai multe probleme, pentru că nu cunoaşteam limbajul de programare”, povestește el.
Tinerii de la Liceul Militar din Breaza ştiu că pasiunea lor poate schimba lumea, iar roboţii pe care ei îi dezvoltă ar putea ajunge într-o bună zi să salveze vieţi şi chiar să apere ţara.
Cel mai important lucru pe care îl învață adolescenții nu este, poate, legat de știință și tehnică. Acești copii își dezvoltă în primul rând abilitați sociale și de autocontrol. Pentru a câștiga într-o competiție de robotică este nevoie de comunicare cu membrii echipei, dar și capacitatea de a putea controla un meci, cu tensiuni și competiție acerbă.
„Sunteţi ambasadori grozavi pentru România”, le spunea deunăzi Hans Klem, ambasadorul SUA la București.
De exemplu, la o competiţie naţională de robotică, în primele 30 de secunde ale meciului, roboţii trebuia să se mişte autonom şi să arunce câteva mingi în două coşuri mari. Apoi, într-un minut şi jumătate roboţii construiţi de liceeni sunt teleghidaţi şi trebuie să adune cât mai multe mingi şi să le bage din nou în coş.
Tinerii români ajung să reprezinte ţara peste hotare, dar pentru asta autorităţile nu mişcă nici un deget. De cele mai multe ori, părinţii sunt cei care mobilizează şcolile să îi sprijine pe cei mici, care îşi descoperă de cele mai multe ori din întâmplare înclinaţiile pentru robotică.
Pe Dana Războiu o știți de la TV. Ce nu știți de la TV este că are o apreciere pentru domeniul roboticii. Sună sofisticat, dar cum se întâmplă lucrurile astea? De unde până unde pasiunea pentru robotică, aprecierea pentru acest domeniu, care pare foarte tehnic?
„Victor, el e băiatul meu și e pasionat de mic de tehnică, mi-a desfăcut mașina de cafea, o mașină mare, când avea vreo 9 ani și a desfăcut-o toată”, povestește Dana Războiu.
Când ai descoperit domeniul ăsta și când a început să îți placă?
„Am aflat acum un an că este o echipă Autovortex în România, că e o echipă tare și că e frumos și că e interesant și atunci m-am dus la server, garajul lui Ionuț, care este proful nostru. Am început să construim și am participat în America la Campionatul Mondial, unde am luat locul 3”, explică Victor.
„Pentru mine a fost aur faptul că în loc să îl duc la mall sau când va fi mai mare, în cluburi, copiii ăştia inteligenţi îşi petrec timpul împreună construind ceva şi ăsta e viitorul, că ne place, că ne sperie, egal, roboţii sunt viitorul”, spune Dana Războiu.
Sergiu Voicu, reporter Digi24: Pentru un părinte care nu cred că e tehnic, nu cred că ai înclinaţii tehnice, ce înseamnă acest nou semn pe care îl da tânăra generaţie?
Dana Războiu: Știi ce cred eu că e cel mai greu pentru noi ca părinţi? Să acceptăm că noua generaţie ne depăşeşte.
„Până acum am câştigat în Germania, am luat locul 3 la mondiale anul trecut, am câştigat în Rusia anul ăsta, în Australia anul trecut, anul trecut şi în Rusia, în Canada am câştigat, şi în Israel”, enumeră Victor Brânzan.
„Tot ce a spus până cum sunt locurile 1, în Canada, în Germania, Australia, Rusia, Israel”, intervine Dana Războiu. „Ruşii sunt foarte buni la roboţi, au roboţi foarte buni şi ştiu că tot timpul îmi spune: mama, i-am bătut pe ruşi!”, dezvăluie fosta jurnalistă.
La nivel mondial investiţiile în industria robotică sunt acum de 22 de miliarde de euro anual, dar experţii prevăd o creştere masivă a sumelor alocate în următorii cinci ani, până spre 80 de miliarde de euro anual, tocmai datorită avântului pe care domeniul îl ia în întreaga lume, mai ales la nivel de licee şi facultăţi.
Dana Războiu: „Victor e şi cel mai mic din echipă, ceilalţi au 16-17 ani, adică e o diferenţa de 3 ani şi nu îmi vine să cred că este atât de mic şi are o asemenea performanţă”.
„Mie mi-ar plăcea un robot care să stea cu mine în casă şi căruia să îi spun ce să îmi facă şi să fie aşa, un fel de ajutor”, mărturisește Dana Războiu.
Crezi că poţi să faci lucrul asta? Poţi să îi îndeplineşti acest vis al mamei?
Cred că în viitor o să fie posibil, spune Victor.
Asta cred și liceenii din centrul țării, pentru care pasiunea pentru robotică a fost insuflată de părinți.
Liceul „Avram Iancu” din Cluj are o echipă de robotică, o echipă care face lucruri de genul ăsta, roboței care pentru mine sunt foarte sofisticați, spune Sergiu Voicu. Dar cum au ajuns să facă lucrul acesta probabil că ar trebui să ne spună doamna profesor care s-a și ocupat de organizarea lor.
Cum ați ajuns să faceți roboți?
Dana Vaida, profesor de informatică: Este prima dată şi nu ştiam absolut nimic despre roboţi, noi ştim să programăm în C++, unii dintre noi ştim programa şi în Java, dar doar unii şi cam atât, dar despre partea mecanică, electrică, senzori, nu ştiam niciunul dintre noi absolut nimic.
Și cum aţi învăţat?
Dana Vaida: Aici a venit ajutorul părinţilor, mai mult ca în orice alt proiect pe care l-am desfăşurat, părinţii s-au implicat ca să ne înveţe, în primul rând.
Nicoleta Tîrțan părinte, explică: Noi am petrecut foarte multe ore cu copiii, stând chiar târziu, dar copiii au fost foarte entuziasmați şi trebuia să îi scoatem cu forţa, să plece acasă să se odihnească.
Andra Tîrțan este electronistul proiectului.
Ți-ai imaginat vreodată că o să faci roboţi?
„Nu, adică mi-am dorit de când eram mică, am tot văzut filme SF şi m-am gândit cum ar fi”, mărturisește tânăra.
Când robotul este gata, echipa merge cu el la concurs. Robotul care încearcă să îşi îndeplinească misiunea este, de obicei, atacat de adversari. Nu este o luptă fizică, ci o luptă a inteligenţei artificiale şi a capacităţii echipei de a face maşinăria eficientă tehnic. Competiţia este locul în care tinerii îşi demonstrează că ştiu să lucreze în echipă, că sunt atenţi şi capabili să negocieze alianţe cu alte licee.
Alexandru Câmpean, elevul inginer de soft, explică: „Nu poţi face un robot perfect, pentru că tot timpul după ce l-ai montat îţi vine iar să demontezi, să mai pui ceva, un şurub undeva, să îl mai strângi”.
Ce nu mergea?
Alexandru Câmpean: „De exemplu la lift, agăța firul care ridică liftul. Liftul este făcut cu ață în stil cascadă și ața se ridică pe un mosor, care atunci când se strânge ața, se ridică liftul. Și am avut o coliziune, ața cu o piesă de aluminiu și se tot tăia firul. Iar la catapultă nu mergea drept, arunca ba în dreapta, ba în stânga”.
Construcția unui robot costă de la câteva sute la câteva mii de euro. Investiţia depăşeşte de două-trei ori valoarea premiilor pe care tinerii le pot obține prin performanța robotului. Dar nu acesta este scopul.
Cu toții visează la un moment dat că acest hobby va ajunge să schimbe lumea.