Sari la conținut

Bolnavii din Germania, vindecați de miile de medici români, stabiliți aici alături de încă un sfert de milion de conaționali

01/12/2016 16:36 - ACTUALIZAT 21/06/2023 10:35

Între trei şi patru milioane de români lucrează peste hotare, iar în ultimii zece ani ani aceştia au trimis în ţară peste 50 de miliarde de euro, peste nivelul investiţiilor străine din aceeaşi perioadă.

În aproape jumătate dintre familiile din România, există cel puţin o persoană plecată în străinătate, conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie – IRES. Jumătate dintre românii plecaţi şi-au lăsat acasă familiile – 51% dintre rudele din ţară declară că cei din familia lor aflaţi în afara graniţelor au plecat singuri. 49% au plecat cu familia. 23% dintre cei plecaţi şi-au lăsat copiii în ţară. De aceştia are grijă, potrivit spuselor celor intervievaţi, celălalt părinte (50%) sau în cazuri mult mai rare unchiul/mătuşa (5%), bunicii (4%) sau alte rude mai îndepărtate (3%). Două treimi dintre cei plecaţi sunt căsătoriţi (65%), scrie Ziua de Cluj.

copii-disparuti-600x407

Cei mai numeroşi rezidenţi români se află în Italia, peste un milion. Pe locul doi se află Spania, cu aproape 800.000 de români, iar pe trei Germania cu 250.000 de persoane.

Deși încă nu au fost admiși la Medicină, viitorii studenți români se gândesc deja să emigreze

Aproximativ 2,5 milioane de români au emigrat pe perioadă îndelungată din ţară şi alţi circa 500.000 au plecat pe termen scurt în alte ţări în ultimul deceniu.

Din 2006 până în 2015, românii din străinătate au trimis acasă 52 de miliarde de euro în timp ce investiţiile străine în aceeaşi perioadă a fost de 41 miliarde euro.

În străinătate nu au plecat doar cei fără şcoală, în căutarea unui trai mai bun, ci şi mulţi absolvenţi de studii superioare. Aproape 14.000 de medici lucrează în străinătate, dintre care peste 4.000 în Franţa şi tot atât în Germania, arată Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR). În Marea Britanie lucrează peste 3.000 de medici români, în Belgia 600 de medici români, în Italia circa 400, iar în Spania tot tot în jur de 400. Medicii români mai aleg să îşi desfăşoare activitatea în Statele Unite, în Australia şi în alte ţări, potrivit datelor primite de CMR de la organismele profesionale omoloage.

Repatrierea la sapă: «Veniți înapoi în agricultură, este de muncă», apelul unui candidat ALDE către românii din străinătate

ABUZIV Ministerul Educației rupe proiectele pentru diaspora şi îl aruncă afară fără preaviz pe consilierul pentru comunităţile din străinătate

Continuați să citiți în Ziarul Românesc