Sari la conținut

Berlinul va interzice circulația vehiculelor diesel vechi pe cel puțin șapte străzi

Etichete:
10/10/2018 10:17 - ACTUALIZAT 23/04/2020 12:44

Un tribunal german a cerut Berlinului să interzică circulaţia automobilelor diesel mai vechi pe unele străzi, pentru a reduce poluarea şi a se conforma standardelor UE, transmit DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Pe cel puţin şapte străzi, unde s-a constat cel mai ridicat nivel de poluare cu oxid de azot, Berlinul trebuie să interzică circulaţia vehiculelor diesel care îndeplinesc standardele Euro 5 sau mai vechi, a anunţat Tribunalul, care a apreciat că oraşul nu a luat suficiente măsuri pentru a menţine poluarea în limitele permise.

Dincolo de aceste străzi, Berlinul trebuie să analizeze dacă este necesară interzicerea circulaţiei automobilelor diesel pe o porţiune de 15 km, pentru a reduce concentraţiile de oxid de azot.

Deja a fost impusă interzicerea circulaţiei automobilelor diesel mai vechi în Hamburg şi este planificată în Frankfurt şi Stuttgart.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin şi companiile auto din Germania au ajuns la un compromis privind reducerea poluării cauzate de vehiculele diesel. Producătorii auto ar urma să acorde proprietarilor de vehicule diesel vechi din oraşele germane unde aerul este extrem de poluat subvenţii pentru achiziţionarea unor modele mai prietenoase cu mediu şi să reconfigureze sistemul hardware.

Nu toate grupurile auto au fost de acord cu reconfigurarea, costurile fiind estimate la miliarde de euro. Majoritatea susţin că soluţia va fi încurajarea proprietarilor vehiculelor diesel mai vechi în vederea achiziţionării unor modele mai noi şi mai puţin poluante, ceea ce ar încuraja vânzările.

Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.

Germania s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, să actualizeze softul pentru aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.

În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa.

Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.

Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice.

Nemții scapă de mașinile diesel vechi, românii au luat deja 11.500 unități

Continuați să citiți în Ziarul Românesc