A început al doilea proces la Berlin, în care sunt judecați doi părinți din România, suspectați că ar fi fost în spatele bandelor de hoți de buzunare care au luat cu asalt mai multe țări din Europa.
Odată cu acesta ies la suprafață noi detalii despre operațiunile pe care le conduceau. Potrivit cotidianului german Berliner Kurier, Florin și Ilie aveau 14, respectiv 16 ani când erau implicați în furturi. De multe ori, banii erau trimiși în România la mai puțin de o oră după ce erau furați. Adolescenții erau constant amenințați și presați să fure. Cei doi părinți se ocupau de transportul și cazarea copiilor. Acum, trebuie să răspundă pentru 29 de fapte comise în perioada octombrie 2013-martie 2014. Amândoi se află în arest încă de la începutul anului acesta.
Rezultatele cercetărilor efectuate de Europol cu ajutorul Poliției Române au dus la identificarea a trei mari familii de romi (aproximativ 350 de persoane) care conduceau rețelele de hoți de buzunare din Europa. Aceștia locuiau la marginea orașului Iași, unde și-au ridicat în ultimul timp vile și dețin numeroase mașini scumpe, cu toate că niciunul dintre ei nu este angajat în vreun loc.
În total, 79 dintre ei au fost urmăriți de autorități, li s-au ascultat telefoanele și le-au fost supravegheate conturile bancare. Dintre aceștia, șapte sunt lideri ai rețelei iar peste 50 sunt hoți minori, care acționau în Berlin. Copiii care aveau între 10 și 12 ani erau inițiați în „tainele furatului”. Când ajungeau la vârsta de 14, 15 sau 16 ani, erau trimiși la „muncă”.
Nașii hoților de buzunare, în proces la Berlin: „Trimite-l și pe frate-mio, să-nvețe ciorditul”
Potrivit procurorului Dirk Eckert, „furtul era privit și coordonat ca o afacere. Copiii erau bine antrenați, aceștia fiind utili din două motive: în primul rând, erau mai ușor de ținut sub control, iar în al doilea rând, dacă erau prinși, nu prezentau niciun act de identitate, susținând de fiecare dată că încă nu au împlinit vârsta de 14 ani. Polițiștii nu aveau ce face decât să îi ducă pe copii la un centru pentru minori, de unde evadau imediat, grupul de hoți reîntregindu-se în scurt timp în alt oraș.”
De obicei vizau metropolele. La Paris, Turnul Eiffel a trebuit o dată să fie închis din cauza numărului extrem de ridicat de hoți de buzunare care au luat cu asalt întreaga zonă.
Hoții au dus la exasperare autoritățile din Franța, Spania, Portugalia, Italia, Belgia, Irlanda și Germania.
Berlinul le-a plăcut în mod special datorită numărului mare de turiști și a rețelei de transport în comun bine puse la punct. Hoții preferau să acționeze în special în gări. De exemplu, la scările rulante, unul dintre ei apăsa pe butonul de urgență. Oamenilor le era distrasă astfel atenția, iar un al doilea hoț profita de ocazie să le fure ce apucă: de obicei, telefonul sau banii. Când în 2013, numărul incidentelor a crescut dramatic, autoritățile au început o anchetă uriașă, la nivel european.
Procesul va continua miercurea viitoare.
Liderii celei mai mari rețele de hoți de buzunare din Europa, condamnați la Berlin
Poliţia germană a dat lovitura: 79 de hoți din Iaşi, prinşi la furat la Berlin