
Un gest pe care mulți șoferi îl fac fără să stea pe gânduri poate avea consecințe neașteptate. Într-una dintre țările pe care românii din Germania le tranzitează când merg acasă, mai mulți conducători auto susțin că au primit solicitări de plată de sute de euro, deși nu au alimentat și au rămas doar câteva momente pe terenul unei benzinării. O simplă oprire pentru a verifica prețurile, pentru a întoarce mașina sau pentru a-ți reorganiza traseul ar putea crea probleme dacă nu sunt respectate regulile afișate de operator. Iată despre ec este vorba.
O oprire scurtă s-a transformat într-o factură de 372 de euro
Românii care merg cu mașina spre țară prin Austria ar trebui să fie atenți la regulamentele fiecărei benzinării, deoarece unele dintre acestea aplică reguli stricte privind folosirea proprietății private. Cazul vine din localitatea Wöllersdorf-Steinabrückl, din Austria Inferioară, aflată la sud de Viena. Potrivit publicației austriece Kronen Zeitung, mai mulți șoferi au primit cereri de plată după ce au intrat în incinta unei benzinării fără să alimenteze.
Cei vizați spun că doar au oprit pentru scurt timp, au întors mașina sau au verificat prețurile carburanților. Într-unul dintre cazuri, suma solicitată a depășit 372 de euro. Șoferul a declarat că a cerut consultanță juridică și a decis să aștepte pentru a vedea dacă va fi acționat în instanță.
Citiți și: Controale la frontieră cu Germania din iulie 2026. Informații cheie pentru călători
Operatorul benzinăriei justifică această practică prin faptul că terenul este proprietate privată și poate fi utilizat exclusiv pentru alimentarea autovehiculelor. La intrare ar exista panouri care îi informează pe șoferi că accesul este permis doar în scopul alimentării.
Potrivit Kronen Zeitung, vehiculele sunt monitorizate cu ajutorul camerelor video, iar sistemul verifică dacă șoferii au alimentat sau nu. Administratorul susține că prețurile la carburanți sunt vizibile și din șosea, astfel încât nu este necesară intrarea în benzinărie doar pentru consultarea acestora.
Românii care tranzitează Austria, sfătuiți să fie atenți
Pentru românii care se întorc în țară cu mașina din Germania și tranzitează Austria, acest caz reprezintă un avertisment. În timpul drumurilor lungi este obișnuit ca șoferii să intre într-o benzinărie doar să se odihnească puțin, să verifice prețurile, să decidă dacă alimentează.
Acest caz nu înseamnă că toate benzinăriile din Austria aplică asemenea măsuri. Totuși, șoferii ar trebui să citească întotdeauna indicatoarele afișate la intrare și să respecte regulile impuse de fiecare operator. Dacă nu intenționează să alimenteze, este recomandat să evite folosirea terenului unei benzinării doar ca loc de întoarcere sau de oprire.
Deși benzinăria respectivă și-a încetat activitatea, terenul continuă să fie supravegheat. Motivul este existența unui contract cu o companie de control, valabil până la sfârșitul anului. Potrivit Kronen Zeitung, accesul și traversarea proprietății rămân interzise. Organizațiile pentru protecția consumatorilor recomandă ca orice solicitare de plată de acest tip să fie verificată cu atenție, iar persoanele vizate să solicite consultanță juridică înainte de a lua o decizie, relatează FOCUS.
