Sari la conținut

A alertat poliția că bebelușul de trei luni i-a fost răpit din căruț. Adrian a fost găsit mort, iar mama este acum anchetată

Etichete:
24/06/2026 17:31 - ACTUALIZAT 24/06/2026 17:31
bebeluș găsit mort Germania

Un caz care a emoționat și a șocat o țară întreagă capătă o turnură dramatică. Timp de 15 ore, poliția, pompierii și echipele de salvare au controlat fiecare colț al orașului în căutarea unui bebeluș de trei luni și a unui presupus răpitor. Apoi a venit descoperirea cumplită, urmată de o întorsătură pe care nimeni nu o anticipa: cea care căutase disperată ajutorul autorităților a devenit, ea însăși, principala suspectă.

ADN-ul a confirmat identitatea copilului

Poliția și Parchetul din Baden-Württemberg au anunțat că investighează acum mama copilului, o femeie în vârstă de 32 de ani, după ce aceasta ar fi abandonat trupul neînsuflețit al bebelușului la marginea localității Renningen, în apropiere de Stuttgart.
Citiți și: Bebeluș de trei luni răpit din cărucior: poliția îl caută cu elicoptere și câini de urmă

Potrivit anchetatorilor, ultimele dubii au fost eliminate după efectuarea testelor ADN. Acestea au confirmat că bebelușul găsit mort lângă pârâul Rankbach este Adrian, copilul de trei luni dat dispărut în urmă cu câteva zile. Cu toate acestea, circumstanțele în care micuțul și-a pierdut viața rămân neclare. Autoritățile nu au precizat deocamdată dacă este vorba despre o moarte violentă. „Investigațiile Parchetului și ale Poliției Judiciare continuă”, au transmis anchetatorii.

Anchetatorii nu au găsit dovezi ale unei răpiri

Inițial, mama copilului susținuse că Adrian ar fi fost răpit din cărucior. Povestea a declanșat o amplă operațiune de căutare și a stârnit îngrijorare în întreaga regiune. Însă, după verificările efectuate până acum, anchetatorii afirmă că nu au descoperit niciun indiciu care să susțină scenariul răpirii. „În cadrul investigațiilor desfășurate până în prezent nu au fost obținute indicii privind răpirea sugarului”, au transmis autoritățile. În consecință, femeia este cercetată pentru suspiciunea de simulare a unei infracțiuni.

După anunțarea dispariției, sute de persoane din cadrul poliției, serviciilor de urgență, THW și DLRG au participat la căutări. Echipele au încercat să-l găsească pe Adrian și pe presupusul răpitor.

La aproximativ 15 ore după declanșarea alertei, trupul unui sugar a fost descoperit în apropierea pârâului Rankbach, la circa 500 de metri de locuința mamei. Descoperirea a pus capăt operațiunii de căutare, dar a deschis o anchetă complexă privind circumstanțele tragediei.

Declarațiile familiei, puse sub semnul întrebării

Mama și copilul locuiau într-un bloc din centrul localității Renningen, care are aproximativ 18.000 de locuitori. Potrivit informațiilor apărute inițial, femeia ar fi mers în seara respectivă la un supermarket aflat la aproximativ 800 de metri de locuință. Bunica lui Adrian susținuse anterior că fiica sa a lăsat pentru scurt timp căruciorul nesupravegheat în fața blocului în timp ce urca cumpărăturile în apartament. „Căruciorul era pe trotuarul din fața casei. Când fiica mea a coborât din nou, căruciorul era gol”, declara femeia.

Anchetatorii privesc acum cu scepticism această versiune a evenimentelor. După mediatizarea cazului, mai multe persoane au contactat poliția și au oferit informații considerate relevante pentru anchetă, relatează BILD.

Procurorul Patrick Fähnle a declarat: „În urma relatărilor din presă au fost primite mai multe informații. Acestea sunt verificate de poliția judiciară.” Autoritățile continuă să colecteze mărturii și să analizeze toate datele disponibile pentru a stabili exact ce s-a întâmplat în cazul micuțului Adrian. Persoanele care au informații suplimentare pot contacta Poliția Criminalistică Böblingen la numărul de telefon 0800/110-0225 sau prin e-mail la adresa [email protected].