Sari la conținut

Bavaria: Un sezonier român, prima persoană detectată în Franconia Inferioară cu mutația britanică a coronavirusului

Etichete:
02/02/2021 12:40 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:47

Mutația britanică a SARS-CoV-2 a fost detectată pentru prima dată în Franconia Inferioară, regiune din Bavaria, la un muncitor sezonier român care a ajuns în Germania cu un microbuz. Bărbatul a fost angajat pentru lucrări de întreținere a unei vii din Iphofen, districtul Kitzingen, informează inFranken.de.

Românul a sosit în Germania pe 14 ianuarie, iar a doua zi a efectuat un test Covid-19 cu rezultat negativ. După zece zile, perioadă în care a muncit în condiții de carantină, a fost testat din nou. Rezultatul nu numai că a fost pozitiv, ci a și confirmat infectarea cu tulpina britanică a coronavirusului care este mult mai contagioasă.

Luni, 1 februarie, autoritățile sanitare districtuale au confirmat că încă doi români angajați la aceeași podgorie sunt infectați cu mutația britanică și că se așteaptă rezultatele pentru o a patra persoană.

Tineri din Botoșani, plecați la muncă în Germania, confirmați cu noua tulpină a SARS-CoV-2

După confirmarea celor trei cazuri, autoritățile sanitare districtuale au intrat în alertă și încearcă să depisteze ceilalți muncitori sezonieri care au sosit în Germania cu microbuzul cu care a venit românul.

Cu toate acestea, sunt slabe șanse ca ceilalți pasageri să fie infectați având în vedere că românul foarte probabil nu era contagios la plecarea din țară.

Germania și-a ÎNCHIS granițele pentru persoanele din țările cu mutații mai contagioase ale virusului

Potrivit primelor investigații, românul se poate să fi contactat virusul de la un alt muncitor sezonier care a intrat în Germania tot pe 14 ianuarie, dar pe altă rută și pentru a lucra în altă zonă, și care pe 15 ianuarie a fost confirmat pozitiv.

Cei trei români prezintă simptome ușoare ale bolii, în special o pierdere a gustului.

Conform administratorului podgoriei, în prezent 12 români se află în carantină. Ei sunt cazați separat de restul muncitorilor și li se oferă și mâncare astfel încât să nu fie nevoiți să părăsească locuința.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc