
Un nou episod de violență extremă care a șocat opinia publică din Germania are ecou direct în România. Patru bărbați suspectați că au comis jafuri brutale asupra unor cupluri din sudul Germaniei, printre care și fostul manager al lui Michael Schumacher, au fost capturați în județul Vaslui, în urma unei operațiuni internaționale de amploare. Ancheta scoate la iveală detalii tulburătoare despre modul de operare al grupării și despre bunurile de mare valoare sustrase.

Printre victime se numără și fostul manager de Formula 1 Willi Weber, cel care l-a reprezentat ani la rând pe multiplul campion mondial Michael Schumacher.
Atacuri violente, victime legate și închise ore întregi
Potrivit autorităților germane, Weber și soția sa au fost atacați în luna decembrie, în vila lor din Stuttgart. Cu o lună înainte, un alt cuplu în vârstă fusese agresat în propria locuință din același oraș, iar o altă faptă similară a avut loc în Bavaria.
Poliția germană a transmis că suspecții, patru bărbați cu vârste între 32 și 55 de ani, „au acționat mereu într-un mod similar și extrem de brutal”. „Modul lor de operare a fost caracterizat prin brutalitate”, au precizat anchetatorii. „Se presupune că au legat cuplurile, le-au amenințat, în parte le-au rănit și le-au ținut închise ore întregi pentru a obține prada.”
În doar două dintre atacurile comise la Stuttgart, prejudiciul este estimat la milioane de euro. Gruparea ar fi lovit și în iunie anul trecut, în districtul Neu-Ulm.
Citiți și: Jaf brutal asupra unui fost manager din Formula 1, mâna dreaptă a lui Schumacher. Patru români au fost arestați
Percheziții în România. DIICOT: prejudiciu de peste 2,5 milioane de euro
Miercuri, 25 februarie 2026, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Vaslui și procurorii DIICOT – Structura Centrală, au pus în aplicare 7 mandate de percheziție domiciliară în județul Vaslui.
Acțiunea s-a desfășurat în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania, într-un dosar ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat și tâlhărie calificată cu consecințe deosebit de grave. Concomitent, au avut loc percheziții și în Franța.
Potrivit comunicatului Poliției Române, cercetările efectuate de Procuratura Stuttgart au arătat că, în lunile ianuarie, septembrie și decembrie 2025, mai multe persoane – o parte dintre acestea cetățeni români – ar fi pătruns în locuințele victimelor și, „prin amenințare cu moartea, le-ar fi obligat să predea bunurile de valoare din locuințe și să le deschidă seifurile în care se aflau bijuterii și sume de bani”. Ulterior, victimele ar fi fost legate „pentru a le pune în imposibilitatea de a sesiza forțele de ordine”.
Prejudiciul total este estimat la peste 2,5 milioane de euro.
În urma perchezițiilor din România au fost descoperite și ridicate bijuterii (inele, brățări, coliere), ceasuri de lux, unele inscripționate cu numele persoanelor vătămate – indicii clare că provin din jafurile comise în Germania –, monede, obiecte vestimentare, genți, 71.000 de euro, 12.000 de dolari americani și 300 de franci elvețieni, dispozitive de stocare a datelor, dar și arme: două pistoale cu gaze iritant-lacrimogene, 74 de cartușe cu gaz, un pistol cu capse, un pistol și 55 de cartușe deținute ilegal, arme albe și alte mijloace de probă.
De asemenea, au fost puse în aplicare patru mandate europene de arestare pe numele unor cetățeni români.
Operațiunea a beneficiat de sprijinul a șapte polițiști germani din cadrul Poliției Stuttgart și al specialiștilor Europol, care au oferit suport tehnic. Ancheta este în desfășurare, iar probele ridicate urmează să fie puse la dispoziția autorităților judiciare germane.










